Primarul nu plătește! Administrația Buciu câștigă în primă instanță „meciul” cu Garda de Mediu

claudiu buciu lugoj

Amenda de 90.000 de lei, aplicată în vară de Garda de Mediu primarului Claudiu Buciu, a fost anulată în primă instanță. Procesul verbal de constatare și de sancționare a contravenției a fost găsit necorespunzător de judecători și, în consecință, a fost anulat și el. Sancțiunea fusese dată primarului (și nu Primăriei) după descoperirea unui mai vechi deponeu ilegal de gunoi situat în apropierea balastierei de pe malul Timișului, într-o zonă ce urma să fie ecologizată.

„Mi-am angajat avocat, ne-am judecat cu cei de la Garda de Mediu și, în primă instanță, ei au pierdut procesul. Probabil vor face recurs și nu știu ce va fi în faza următoare. Poziția noastră, ca administrație locală, a fost să contestăm procesul verbal al Gărzii de Mediu, care a fost anulat de instanță”, a declarat Claudiu Buciu, primarul municipiului Lugoj.

În hotărârea judecătorească se arată că „judecătorii au admis, în parte, cererea formulată de petenții Primarul Municipiului Lugoj și Unitatea Administrativ – Teritorială Municipiul Lugoj, în contradictoriu cu intimata Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Olt. Admite cererea formulată de petentul Buciu Claudiu Alexandru, în calitate de Primar al Municipiului Lugoj, în contradictoriu cu intimații Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor – Garda Națională de Mediu și Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Olt, cerere înregistrată pe rolul Judecătoriei Lugoj. Anulează procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției. Obligă intimata Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Olt, la plata către petentul Primarul Municipiului Lugoj a sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată”.

„Măsurile se vor dovedi un vădit abuz”

La data de 4 iunie, primarul Claudiu Buciu posta pe pagina personală de Facebook un text în care evidenția, printre altele, numeroasele erori comise în redactarea procesului verbal: „Am fost amendați cu 90.000 RON! Astăzi, șeful Gărzii Naționale de Mediu, domnul Berceanu, a descins la Lugoj să vadă doar ce vrea și să-și facă poze. Nu a ținut cont de faptul că gropile de gunoi sunt moștenite de la o fostă administrație, sau de faptul că a autoriza un deponeu legal de gunoi, în România, durează cel puțin un an de zile, iar de construit și de dotat, dacă ai fondurile necesare, mai durează cel puțin un an. Mai mult, n-a văzut domnia sa, la nici 100 m distanță de deponeul primăriei, un crematoriu ilegal de deșeuri. Noi, primăriile, nu avem bani de dat șpagă (…) Norocul nostru este că slujbașii domniei sale au comis atâtea erori în redactarea procesului verbal încât măsurile dânsului se vor dovedi un vădit abuz”. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/