Primarul Nelu Popa, trădat de preşedintele Nelu Popa?

În preziua şedinţei Consiliului Local Reşiţa în care urmează să fie aleşi viceprimarii municipiului, liberalii conduşi de preşedintele-primar Nelu Popa se întrunesc pentru a evita orice act de trădare. O fac chiar cu riscul de a lua măsuri în afara statutului PNL!

Deşi susţin că nu au nicio temere în privinţa impunerii mâine, în funcţiile de viceprimari, a celor două propuneri PNL-PV, respectiv Adrian Dacica şi Paul Vasile, liberalii reşiţeni au intrat în trepidaţii. Aşa se face că astăzi după-amiază, până spre seară, au programate două întâlniri tactico-politice.

Mai întâi, ar urma să se vadă faţă în faţă cei 11 membri ai grupului de consilieri locali PNL-PV. Aceştia, bănuim, îşi vor jura credinţă unul altuia, mai precis, toţi primarului Popa şi viitorilor viceprimari. Apoi vor stabili – pentru că, nu-i aşa?, încrederea reciprocă este maximă, dar nu oarbă – cum să se facă votarea mâine. Oficial, c-aşa spune legea, votul va fi secret. La fel de secret cum a fost şi la Consiliul Judeţean, acolo unde liderul PSD Ion Mocioalcă a avut grijă să securizeze desecretizarea voturilor PSD+PMP+Bona, iar liberalul Cristian Gâfu, pe ale cui a putut. Rămâne doar de văzut, în cazul Consiliului Local Reşiţa, cum se va face securizarea desecretizării voturilor PNL-PV. Asta vor stabili azi liberalii şi verzii, după care vor trece la modul cum va fi atacată componenţa fiecărei comisii din Consiliul Local.

A doua şedinţă de azi se profilează a fi strict politică. Ar urma să se întrunească Biroul Politic Local Reşiţa al PNL, pentru a-i mandata politic pe consilierii locali liberali să voteze propunerile partidului. Încălcarea, mâine, a deciziei de azi a BPL, de oricare dintre consilierii locali PNL prezenţi la şedinţă, ar duce implicit la retragerea sprijinului politic şi la excluderea ulterioară a trădătorilor din Consiliul Local Reşiţa.

Socotelile preşedintelui PNL Reşiţa, primarul Nelu Popa, ar putea fi date peste cap de lipsa de experienţă politică a acestuia, ca să nu fim răi şi să spunem de necunoaşterea statutului PNL. Să explicăm. După alegerile locale din 5 iunie, BPL Reşiţa a fost dizolvat de Biroul Politic Judeţean Caraş-Severin al PNL. Principalul motiv a fost că BPL era cam prea mare, mai pe româneşte, cam dodoloţ, în condiţiile în care unii membri BPL trăseseră chiulul în campania electorală. După dizolvare, a fost aleasă o nouă componenţă a BPL, mai suplă şi în concordanţă cu munca (politică) prestată în campania de la locale. Alegerea, la nivelul municipiului, a noului Birou Politic Local nu a însemnat automat că noul BPL există! Pentru ca demersul filialei reşiţene conduse de Nelu Popa să aibă şi valoare juridică, ar fi trebuit ca noul BPL să fie validat de Biroul Politic Judeţean. Ceea ce, până azi cel puţin, după cum suntem informaţi, încă nu s-a întâmplat, pentru că validarea nu a fost solicitată din timp de la Reşiţa!

Scopul ţintit de primarul Nelu Popa, de a obţine azi garanţia sprijinului politic pentru a avea viceprimari PNL-PV, poate fi compromis, aşadar, de BPL-ul prezidat de acelaşi Nelu Popa, dar în calitate de lider de partid. Deciziile adoptate fie de Biroul dizolvat de BPJ, fie de Biroul nevalidat de BPJ ar fi nestatutare şi, în consecinţă, vulnerabile în caz de contestare.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/