Primarul Nelu Popa a dat azi tonul la strâns gunoaie de pe malul Bârzavei. Acţiunea face parte dintr-o campanie de voluntariat desfăşurată în Reşiţa, la iniţiativa Primăriei, în perioada 20 februarie – 14 aprilie 2017.
Campania de curăţenie lansată de Primăria Reşiţa, în a doua jumătate a lunii februarie, a continuat azi avându-l în prim-plan pe primarul Nelu Popa, însoţit de angajaţi ai municipalităţii, înarmaţi cu mănuşi şi saci de plastic.
„Astăzi, în cadrul campaniei «Reșița curată – curățăm și menținem», am participat împreună cu colegii din Primărie la curățarea mai multor zone cu probleme. Am dorit să dăm un exemplu prin care să se înțeleagă că este nevoie de implicarea tuturor pentru a avea un oraș curat“, a anunţat primarul Nelu Popa.
Proiectul „Reșița curatã”, precizează edilul-şef, mai are planificate următoarele demersuri edilitare: întâlniri cu asociațiile de locatari; campanii de conștientizare în școli; campanii de curățenie organizate cu ajutorul voluntarilor; achiziția de coșuri de gunoi pentru zonele unde acestea lipsesc; curățarea malurilor râului Bârzava prin protocolul de colaborare cu Apele Române; concurs cu premii de până la 2000 de lei pentru cele mai implicate asociații de locatari; aplicarea de sancțiuni celor care nu respectă prevederile legale.