Primarul Nelu Popa, îngrijorat de demiterea inspectorului Doxan! Noaptea, ca hoții!

Decizia-șoc a ministrului educației, Liviu Pop, care vineri seara, mult după terminarea programului, a trimis prin fax o decizie de revocare a inspectorului școlar general din Caraș-Severin, Adrian Doxan, l-a băgat în sperieți pe edilul-șef al Reșiței.

Doxan a spus pentru expressdebanat.ro că motivele revocării sale sunt puerile și că va da cu siguranță Ministerul Educației în judecată pentru contestarea ordinului, Doxan ocupând postul prin concurs. „Nu am văzut documentul căci a fost trimis după ce am plecat eu de la birou. L-am primit pe Whatsapp, fotografiat, dar din ce am văzut acolo nu sunt motive decât superficiale, că n-am trimis nu știu ce raport la minister… Eu am plecat în concediu dar, la întoarcere, voi face o conferință de presă. Am timp să mă consult și cu un avocat”, ne-a declarat Adrian Doxan.

Inspectorul școlar general spune că, de la începutul anului, a avut două controale ale Corpului de Control al ministrului și că raportul primului control l-a contestat în instanță, iar cel de-al doilea numai ce s-a încheiat și încă nu i-a fost comunicat. Se pare că ordinul ministrului Pop va intra în vigoare abia în luna septembrie a acestui an, iar Doxan dă asigurări că-l va contesta în instanță.

Cuib de vise 1000x100

Primarul Reșiței, Nelu Popa, a reacționat după schimbarea lui Doxan afirmând că politizarea școlilor este o practică de care trebuie să uităm. „Am avut neplăcuta surpriză de a citi în presă știrea demiterii Inspectorului Școlar Județean Caraș Severin, Adrian Doxan și a altor omologi de-ai săi din țară, printr-o notă trimisă prin fax. Surprinderea este cu atât mai mare cu cât nu am cunoștință să fi existat vreodată vreo obiecție cu privire la profesionalismul domnului Doxan, iar asta o spun în calitate de primar al municipiului, postură din care am colaborat în foarte multe proiecte benefice comunității cum ar fi Școala Duală. Mai mult decât atât, faptul că s-a luat măsura destituirii unor oameni care au dat concurs pe posturile respective, cu fundamentarea deciziei absolut puerilă, mă îngrijorează ca simplu cetățean. Mulți dintre noi am trăit vremurile în care astfel de decizii se luau pe bază de carnet de partid. Eu nu îmi doresc să ne întoarcem în acea zonă periculoasă pentru noi, ca societate și de aceea am ales să îmi exprim public dezacordul față de astfel de practici. Dacă începem prin a politiza școala, cred că suntem în direcția greșită, iar asta o afirm în calitate de primar care a înțeles că pentru dezvoltarea comunității este nevoie de profesionalism mai mult decât orice altceva”, a comentat primarul Popa.

Acesta consideră că într-un astfel de moment comunitatea locală ar trebui să reacționeze, fiind vorba despre un derapaj al politicului. A dat și un exemplu în acest sens: episodul medicului Raed Arafat. În final, primarul Popa se întreabă cine va plăti, ministrul, din buzunarul propriu, sau tot noi dacă cei destituiți vor câștiga în instanță despăgubiri bănești.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/