VIDEO Fritz înainte de aderarea României la Schengen: „Românii nu sunt europeni de mâna a doua”

fritz unirii

În condițiile în care mai sunt câteva zile până când se va vota intrarea României în spațiul Schengen, Dominic Fritz a ținut să transmită un mesaj. „Este timpul ca Europa să devină una. Românii nu sunt europeni de mâna a doua”, a precizat primarul Timișoarei.

Dominic Fritz a postat, marți seara, un filmuleț pe pagina sa de Facebook, prin care le transmite un mesaj în limba engleză cetățenilor din țările europene aflate deja în spațiul Schengen. Asta în condițiile în care peste câteva zile Uniunea Europeană va vota aderarea României în spațiul Schengen.

Acum doi ani, Timișoara a dărâmat o barieră și m-a ales primar al ei, un cetățean al UE fără cetățenie română. Acum este rândul Europei să doboare bariera Schengen. Pe 8 decembrie, UE va vota dacă România va intra în spațiul Schengen. Aproape toate țările UE și-au exprimat sprijinul, dar guvernele Suediei, Austriei și Olandei încă blochează decizia. Este timpul ca Europa să devină una. Românii nu sunt europeni de mâna a doua”, a afirmat primarul Timișoarei.

De asemenea, edilul-șef a precizat că este important ca România să intre în Schengen și pentru ca turiștii care vin anul viitor în Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023 să nu fie nevoiți să prezinte buletinul la vamă.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Vă rog să spuneți guvernului dumneavoastră că susțineți o singură Europă și aderarea României, Bulgariei și Croației la spațiul Schengen. Vă rog să distribuiți acest mesaj pentru ca anul viitor să vă putem întâmpina în Timișoara, Capitala Europeană a Culturii 2023, fără a fi necesar să vă prezentați actul de identitate la graniță”, a adăugat Dominic Fritz.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/