Dominic Fritz, primarul Timișoarei, este de acord ca tinerii din România să aibă dreptul de a vota de la vârsta de 16 ani. „Vocea tinerilor trebuie să se audă mai tare în societatea noastră”, a afirmat edilul-șef.
Dominic Fritz anunță că, în acest sfârșit de săptămână, a participat la Adunarea Generală a Consiliului Elevilor. În total, peste 100 de tineri din întreaga țară au venit la Timișoara pentru acest eveniment. Primarul Timișoarei a susținut un discurs în fața elevilor, cărora le-a vorbit despre primii pași pe care i-a făcut în politică.
„Primii mei pași timizi în politică i-am făcut încă de la școală, ca președinte al clasei și apoi al consiliului elevilor din liceu. M-am întâlnit cu peste 100 tineri din întreaga țară care au venit la Timișoara la Adunarea Generală a Consiliului Elevilor. Am împărtășit cu ei câteva lecții pe care le-am învățat acum peste 20 ani despre lupta pentru convingerile mele și ale colegilor mei. I-am încurajat să-și caute aliați, să nu se teamă să găsească compromisuri atunci când există păreri diferite, și să nu cedeze când le sunt amenințate principiile. Le-am mulțumit pentru implicarea și curajul lor. Sunt tineri care au fost aleși de colegii lor elevi să le reprezinte interesele într-un sistem de învățământ care nu le pune suficient de bine în valoare potențialul și într-o democrație ce dezavantajează tinerii în mod sistematic”, a afirmat Dominic Fritz.
Mai mult, primarul Timișoarei a precizat că este de acord ca tinerii din România să aibă dreptul de a vota de la vârsta de 16 ani.
„Vocea tinerilor trebuie să se audă mai tare în societatea noastră. Dacă tinerii ar vota de la 16 ani, am avea cu totul alte tipuri de politici publice, mult mai avantajoase pentru ei. Sunt mândru că Timișoara, un oraș care înțelege valoarea curajului celor care își spun părerea, găzduiește în aceste zile această adunare generală”, a declarat edilul-șef.