Primarul Filimon a primit botezul focului în PSD de la prim-vicepreședintele Grindeanu

Brian a trecut la PSD
1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Cel mai votat primar liberal din Caraș-Severin, Brian Filimon, este, de astăzi, social-democrat.

Anunțul trecerii primarului din Măureni la PSD, împreună cu viceprimarul liberal Gabriel Cornel Niță și 10 consilieri locali PNL, a fost făcut astăzi în localitatea păstorită de opt ani de Filimon. La eveniment a participat întregul stuff PSD Caraș-Severin, împreună cu prim-vicepreședintele Sorin Grindeanu. Au mai fost prezenți, de asemenea, primari social-democrați din județul Timiș, în frunte cu prefectul Mihai Ritivoiu.

Am fost mulți ani liberal și nu voi vorbi urât despre foștii colegi sau despre partidul din care am făcut parte. De azi înainte mă alătur unei noi echipe. Cu mulți dintre primarii social-democrați din Caraș-Severin și Timiș, care sunt prezenți astăzi aici, și cărora le mulțumesc că mă susțin, sunt prieten de ani de zile. Am ales cu sufletul să intru în PSD, și îmi asum acest lucru, chiar dacă unii mă vor numi trădător. Cuvântul trădător cred că înseamnă cu totul altceva. Am tras mereu pentru partidul din care am făcut parte până astăzi, aducând rezultate bune pentru PNL. În 2016 câștigam Primăria Măureni cu 68% din voturi, iar în 2020 cu peste 92%. Am ales să merg de acum înainte alături de președintele PSD Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, și alături de ministrul Sorin Grindeanu, care mi-a deschis mereu ușa la București, atunci când am avut nevoie, cu toate că făceam parte dintr-un alt partid. Nu am negociat nicio funcție pentru mine, dar pentru dumneavoastră, da. Îmi doresc să obținem rezultate bune împreună și la alegerile din 9 iunie, iar după acea dată să începem să construim alături de domnul Silviu Hurduzeu”, a declarat Brian Filimon în fața consătenilor săi, adunați în număr mare în fața căminului cultural.

Hurduzeu&Brian

După discursul primarului de Măureni, au luat cuvântul senatorul Adrian Torma, primarul Mirel Pascu de la Bocșa, și președintele PSD Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, care i-a urat primarului bun-venit în echipă, asigurându-l de întreaga sa susținere și pe viitor.

Decizia primarului Brian Filimon de a se alătura proiectului PSD Caraş-Severin, pe care îl conduc, este măgulitoare. Mai ales că este un primar foarte motivat şi implicat la Măureni, lucru confirmat şi de victoria cu 93% la alegerile trecute. L-am asigurat pe domnul primar de sprijinul meu, după alegerile din 9 iunie, pentru toate proiectele importante pentru localitatea pe care o păstoreşte. Vom face o echipă sudată pentru binele Caraşului şi al Măureniului”, a spus Silviu Hurduzeu.

Sorin Grindeanu

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

Ultimul la microfon a fost prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu, care și-a motivat prezența la Măureni:

Brian Filimon a fost prietenul meu și până astăzi. Eu pe Brian l-am primit la mine și când avea altă culoare politică. Pentru mine nu a contat acest lucru. Știți de ce am dorit să vin astăzi aici și să-l susțin? Eu am o datorie la Brian. În 2017, când nu mi-a fost simplu, atunci când la București cu domnii aceia duceam niște bătălii de care pe care, Brian, chiar dacă nu făcea parte din partidul meu, a ieșit public și mi-a oferit susținerea, și pentru asta, după 7 ani, eu țin să-i mulțumesc. Și acesta este unul dintre motivele pentru care am venit astăzi, să-i întorc o parte din ajutorul pe care mi l-a dat atunci. Îți mulțumesc, Brian, a contat foarte mult pentru mine și te asigur de tot sprijinul meu”.

stuff psd cs

stuff psd cs la maureni

stuff psd tm

sorin grindeanu brian filimon

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/