Primarul Felix Borcean, zero proiecte pentru Caransebeș!

Municipiul de pe Timiș și Sebeș bate de vreun an pasul pe loc, Marcel Vela dovedindu-se acum deloc inspirat cu Felix Borcean, un bun profesor de geografie, dar care nu-și prea găsește locul în administrația publică locală și nici pe scena politică.

Felix Borcean a reușit de curând o nouă „performanță” în calitate de edil-șef. Și anume, să excludă Caransebeșul de pe lista localităților ce vor primi bani frumoși de la Ministerul Dezvoltării, prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL). De data asta nu sunt de vină consilierii PSD, așa cum acesta justifică de obicei fiecare nerealizare, ci pur și simplu explică faptul că nu a aplicat pentru niciun proiect cu finanțare de la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene! De ce?! Din două motive, care țin atât de factorul politic, cât și de oportunitate.

Potrivit primarului Felix Borcean, informarea de la minister a venit târziu, primăriile cu conducere social democrată fiind favorizate în acest sens, iar administrația publică locală nici nu are un interes să repare străzile până când nu se vor finaliza lucrările de introducere a rețelei de apă și canal. „Mai mult primăriile conduse de primari PSD au fost finanțate prin programul PNDL, în această fază, noi avem în plan depunerea documentației anul viitor pentru a accesa fonduri pentru reabilitarea străzilor după ce se încheie această campanie de reabilitare și modernizare a rețelelor de apă și canalizare. Sunt trei subprograme cu potențial de finanțare și noi ca și municipiu ne încadrăm la «Regenerarea urbană a municipiilor şi oraşelor», în rest comunele au mai mult de câștigat de pe urma PNDL”, a explicat primarul Caransebeșului.

Nimic mai fals dacă aruncăm un ochi pe lista care cuprinde exact 60 de localități din Caraș-Severin ce vor primi bani pentru investiții prin PNDL! 54 de comune din județ, municipiul Reșița și alte cinci orașe vor primi sume importante pentru reabilitări, reparații, modernizări și extinderi. Practic, numai cine nu a cerut și cine nu a fost în stare să scrie vreun proiect nu a primit bani pentru investiții. Nu are susținere nici scuza cu factorul politic și asta pentru că, spre exemplu, Reșița, oraș condus de primar liberal, așa cum e și Borcean, va primi bani pentru șase proiecte. Anina, Băile Herculane și Moldova Nouă au deasemenea primari PNL, dar și aceste orașe se află pe lista PNDL. Și exemplele pot continua.

Caransebeșul nu a primit niciun leu pentru că efectiv nu a avut niciun proiect. Primarul Borcean spune însă că e timp până în 2020 să obțină bani prin PNDL. Deci, nu e nicio grabă. „Avem o listă cu obiective care ar putea fi reabilitate în baza acestui program, de care se ocupă Compartimentul de Investiții, și până în 2020, când programul se va încheia, vom depune documentația cu siguranță pentru reabilitarea infrastructurii, în principal asfaltarea străzilor distruse de săpăturile pentru apă și canal, dar și pentru alte două sau trei obiective”, a declarat Felix Borcean pentru expressdebanat.ro.

Foarte posibil, Caransebeșul a mai ratat și altă oportunitate. Avându-l în biroul său pe premierul de la acea vreme, Sorin Grindeanu, Borcean a preferat să bea cu acesta o cafea și să discute despre orice altceva numai despre proiectele sale pentru Caransebeș nu. Deși Grindeanu îl întrebase cu ce să ajute orașul în care a copilărit și îi subliniase faptul că poziția sa la Palatul Victoria e vremelnică, primarul Borcean a amânat prezentarea unor eventuale proiecte pentru o vizită pe care urma să o facă la București. Vizita nu a mai avut loc, Grindeanu nu mai e premier, dar Borcean are încă foarte multă răbdare.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/