Primarul Felix Borcean se uită mai întâi în propria ogradă

Pe principiul „dacă eu nu sunt bun gospodar, cum să cer altora să fie”, primarul Felix Borcean nu va lua nici pentru anul viitor măsuri împotriva proprietarilor de clădiri care nu respectă imaginea municipiului din punct de vedere edilitar.

Deși proiectul privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru 2019 este în dezbatere publică, nu vor fi schimbări notabile în proiectul de hotărâre pentru aprobarea impozitelor și taxelor locale pentru anul următor.

Într-o conferință de presă, edilul Caransebeșului a explicat că nivelul taxelor și impozitelor va rămâne la fel ca și în acest an și nici nu va impune vreo măsură coercitivă pentru cei care nu-și renovează fațadele clădirilor.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„Ne-am gândit la o supraimpozitare pentru cei care nu au fațadele reabilitate, dar mai întâi trebuie să fim noi cei care dăm tonul, să fim noi, Primăria ca deținător de astfel de imobile. Mi se pare incorect ca, în condițiile în care noi nu suntem în regulă cu aceste fațade, să procedăm la astfel de supraimpozitări. În momentul în care vom identifica toate aceste clădiri, vom face demersurile necesare pentru ca noi să fim exemplu și după aceea să procedăm la aceste măsuri coercitive pentru ceilalți contribuabili”, a menționat primarul Borcean.

Acesta a mai menționat că impactul bugetar nu ar fi unul foarte mare dacă impozitele s-ar majora, astfel că pentru 2019 impozitele vor rămâne la același nivel ca în 2018.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/