Primarul Felix Borcean, luat la 11 metri în cartierul Jupa!

Primarul Caransebeșului, Felix Borcean, este din ce în ce mai așteptat de oameni în cartierele urbei. Drept dovadă că la Jupa, deși se anunţa o întâlnire lejeră, în care edilul urma să le aducă o veste bună, gugulanii au venit cu temele făcute, obligându-l pe primar să discute şi despre aspecte mai puţin plăcute, neincluse pe „ordinea sa de zi“.

Felix Borcean ar fi dorit să îi anunţe pe oameni că vor avea, într-un viitor nu foarte îndepărtat, rețea de gaz metan, dar locuitorii din Jupa au vorbit despre alte peste 15-20 de probleme. Cum a reacţionat edilul-şef?

„Mă bucur că este o comunitate unită și locuitorii din Jupa au organizat diferit față de celelalte cartiere această întâlnire. Am avut parte de o primire surprinzătoare, cu prezidiu, care a prezentat o listă de probleme cu care se confruntă comunitatea. Au fost dezbătute în jur de 20 de probleme, am identificat câteva probleme mai serioase, printre care lipsa gazului, și de aceea am venit să văd dacă există dorința de introducere a rețelei de gaz, probleme precum asfaltări, podețe, rigole, canalizarea, accesul în proprietate, absența fibrei optice pentru internet și televiziune, baza sportivă care este în administrarea Primăriei și cu timpul se degradează dacă nu este întreținută și multe altele”, ne-a precizat primarul Felix Borcean.

Acesta a vorbit și despre implicarea cetățenilor în lucrările edilitare și despre emulația care ar trebui să existe din partea tinerilor pentru sport, astfel ca, la rândul ei, administrația să se implice în amenajarea bazei sportive, care acum este acoperită de vegetație. „Vom încerca să montăm porți de fotbal și handbal, dar și panouri de baschet și un fileu pentru tenis de câmp și poate că atunci se va vedea o altă atitudine în privința mișcării sportive în Jupa”, a menționat primarul Caransebeşului.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Felix Borcean a trebuit să vorbească și despre căminul cultural, o altă problemă ridicată de cetățeni. „Acest cămin cultural este introdus într-un plan de reabilitare energetică pe fonduri europene. Este o problemă de timp până când vom putea accesa aceste fonduri, iar dacă nu vom reuși, am promis oamenilor că din bugetul anului care urmează se vor efectua pe cheltuiala Primăriei lucrările de reparații”, a precizat Borcean.

Edilul a vorbit și despre creditul bancar pe care Primăria ar trebui să-l acceseze pentru realizarea unor obiective pe care administrația publică și le-a propus pentru următorii ani. „Din calculele pe care le-am făcut cu Direcția Economică a Primăriei, ne-ar fi de folos un credit de 7,5 milioane de lei pentru extinderea rețelei de gaz în cartierele Jupa, Valea Cenchii și Teiuș și poate pentru realizarea unei stații de sortare a gunoaielor în urma colectării selective a gunoiului menajer”, a mai adăugat primarul Caransebeșului.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/