Primarul din Răcășdia nu se mai roagă de nimeni pentru școala din Vrăniuț

Instituția de învățământ din satul Vrăniuț, comuna Răcășdia, va putea funcționa la parametrii normali începând cu anul școlar 2020-2021. Chiar dacă imobilul în care cei mici își formează reperele în viață nu aparține Primăriei, edilul Mirco Ilie Lechici şi directorul școlii se arată dispuși să le asigure confortul necesar elevilor pentru a învăța, fără să mai bată la alte uși pentru a cere sprijin în acest sens.

Școala generală din satul Vrăniuț arată mai degrabă a cocioabă decât a instituție de învățământ. Din cauza intabulărilor, clădirea nu aparține administrației publice locale Răcășdia, motiv pentru care instituția condusă de Mirco Lechici nu a putut accesa niciun proiect în vederea reabilitării acesteia, prin PNDL 1: „Este o clădire lipită de biserică și spre administrarea Ministerului Educației. Deci, ei o pot administra, ca atare ar trebui să și investească.”, a dezvăluit primarul de pe Valea Carașului.

Întrucât edilul nu a găsit înțelegere, anul trecut, înainte ca elevii să înceapă școala, la cei de la Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin în vederea acceptării transferului școlii de la numărul 104 la 106, clădirea cu numărul 106 aparținând Primăriei și pentru care edilul Lechici ar fi putut depune un proiect de reabilitare, astăzi primarul liberal nu mai vrea să-și aprindă paie-n cap, acesta fiind hotărât să investească în viitorul celor mici, cu sau fără transferul școlii de la un număr la celălalt.

Deși pare un film SF, elevii din Vrăniuț au început cursurile în toamna anului trecut, fiind nevoiți să folosească din nou toaleta din fundul curții. Însă pentru a nu mai pune viața micuților în pericol, primarul din Răcășdia s-a ocupat de achiziționarea a trei grupuri sanitare ecologice: „I-am promis domnului de la DSP că, până de sărbători, vom cumpăra toaletele. Le-am achiziționat: două pentru elevi și unul pentru cadrele didactice. Până la vacanța de Paște îl voi suna și-l voi chema să vină, să vadă că sunt funcționale”.

În plus, primarul cărășan spune că a mai achiziționat un hidrofor pentru ca, odată finalizat proiectul de alimentare cu apă, școala să poată fi racordată, pe lista de dorinţe mai rămânând un boiler, astfel încât elevii să poată beneficia inclusiv de apă caldă.

„Pentru tot ce se va face la școala din Vrăniuț, primăria va veni în sprijin. Vedem acum și ce buget o să primească instituția de învățământ pe cheltuieli materiale. Am vorbit și cu directorul școlii și i-am spus că tot ce-nseamnă autorizare, apă curentă, grupuri sanitare, apă caldă îl voi ajuta, iar dumnealui să încerce să reabiliteze două săli, astfel încât, undeva până la începerea anului școlar 2020-2021, totul să fie pus la punct.”, a concluzionat edilul-șef al comunei de pe Valea Carașului pentru expressdebanat.ro.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/