La Palatul Patriarhiei a avut loc joi ședința de constituire a Adunării Naționale Bisericești pentru perioada 2022-2026, unde a fost prezentă și o delegație din cadrul Episcopiei Caransebeșului. Din delegație a făcut parte și primarul comunei Măureni, unul dintre cei mai iubiți edili din Caraș-Severin, un om mereu aproape de Biserică și de nevoile comunității creștin ortodoxe din județ.
Filimon a fost reales în luna mai membru deputat în Adunarea Eparhială a Episcopiei Caransebeșului pentru Centrul Pastoral Bocșa, iar de ieri face parte și din Comisia administrativ-juridică a Adunării Naționale Bisericești pentru următorii patru ani.
Numirea îl onorează pe tânărul primar, care ne-a mărturisit că va continua să se implice ca și până acum în problemele social-filantropice ale județului, dar și să sprijine în orice problemă Episcopia Caransebeșului.
„Am fost prezent la Adunarea Națională Bisericească la Patriarhia României în calitate de membru și reprezentant al Episcopiei Caransebeș, iar pe această cale doresc să mulțumesc Preasfințitului Părinte Episcop Lucian și tuturor acelora care au avut încredere în mine pentru a reprezenta județul timp de patru ani. Am fost numit și în Comisia administrativ-juridică de validare și promit să reprezint județul și Episcopia Caransebeșului cu demnitate și maximă implicare. Ziua de ieri a fost una cu adevărat deosebită și emoționantă pentru mine, pentru că, așa cum îmi place mie să spun, am luat binecuvântarea de la Preafericitul Daniel – Patriarhul României pentru comunitatea din Măureni și pentru județul nostru. Voi continua și pe mai departe să fiu aproape de oamenii frumoși ai Caraș-Severinului, să mă implic, să ajut și să sprijin Episcopia Caransebeșului și parohiile sale în orice problemă.”, ne-a spus primarul Filimon.