Primarul din Forotic speră la dotări moderne pentru unitățile de învățământ

alexandru sporea

Alexandru Sporea solicită finanțare europeană pentru dotarea școlilor și grădinițelor cu mobilier și echipamente IT.

Unitățile administrativ-teritoriale din România au la dispoziție fonduri europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ.

La un astfel de proiect lucrează și administrația locală din Forotic, care și-a propus să doteze cu mobilier școlar și table inteligente toate școlile din comună. „Vom accesa și noi PNRR-ul pentru dotarea unităților de învățământ. Am solicitat direcțiunii să ne pună la dispoziție necesarul, iar noi vom depune cererea de finanțare. Nu mai avem mult timp la dispoziție, pentru că linia de finanțare se încheie luna aceasta, dar avem totul pregătit, pentru a nu rata această șansă. Ne dorim să dotăm unitățile de învățământ cu mobilier nou, laboratoarele cu instrumentarul necesar, iar pe cele de Informatică cu echipamente IT, deși noi anul trecut am reușit, printr-o donație, să echipăm școlile cu calculatoare. Dar mai sunt și alte nevoie într-un laborator de Informatică, deci o astfel de finanțare ne-ar ajuta mult.”, spune primarul comunei Forotic, Alexandru Sporea.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/