UPDATE. Pușcărie pentru Frunzăverde și Ghiorghioni!

La Tribunalul Caraș-Severin se consumă astăzi un nou termen al procesului în care președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde, și fostul vicepreședinte, Ionesie Ghiorghioni, sunt judecați pentru infracțiuni de corupție ce ar fi fost săvârșite pentru avantajarea lui Klaus Iohannis în al doilea tur al alegerilor prezidențiale din 2015.

În sala de judecată sunt așteptați astăzi primarii din Vermeș și Copăcele, care nu s-au prezentat la termenul trecut. Ion Iacob Damian nu a dat curs citației motivându-și absența, în schimb Ion Ilie Hîrţăucă va ajunge la Tribunalul Caraș-Severin cu mandat de aducere şi însoţitor.

Tot astăzi vor fi ascultați în calitate de martori Romulus Raca şi Daniel Savoni, cu privire la faptele reţinute doar în sarcina inculpatului Ionesie Ghiorghioni. E vorba de accidentul de circulație provocat de fostul vice la volanul Dusterului administrației publice județene, dar pe care l-a mușamalizat cu complicitatea organelor de poliție.

UPDATE, ora 12.50

Ionesie Ghiorghioni s-a hotărât să vorbească. Acesta recunoaște faptul că a tras sfori pentru a scăpa de dosarul penal legat de producerea accidentului rutier cu mașina Consiliului Județean. În ceea ce privește alegerile prezidențiale, a spus că menține tot ce le-a declarat procurorilor DNA, dar că vrea să facă unele completări.

UPDATE, ora 13.20

gif card de energie dacus 1000x100

Instanța a constatat că nu mai sunt probe de administrat în acest dosar, motiv pentru care se va intra pe fondul cauzei. După o pauză de 20 de minute, procurorul va citi actul de sesizare a instanței și va solicita pedepsele pentru inculpați. Avocații își vor susține apoi pledoariile, iar lui Frunzăverde și Ghiorghioni li se va acorda ultimul cuvânt.

UPDATE, ora 13.50

Procurorul DNA cere închisoare cu executare pentru Frunzăverde și Ghiorghioni!

Rămâi pe expressdebanat.ro! Revenim cu amănunte din timpul procesului!

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/