Primarul din Ciclova Română le știe pe toate, dar le ține pentru el, să moară dușmanii de ciudă!

O cititoare a ziarului Express de Banat se plânge de faptul că în zilele de 26 și 27 aprilie locuitorii comunei Ciclova Română nu au avut apă la robinete. Femeia i-a întrebat pe cei responsabili din primărie de furnizarea apei și a primit un răspuns demn de vremurile din urmă cu 30 de ani, când democrația însemna ca fiecare să facă ce vrea.

„Ni s-a spus că nu mai este apă, întrucât oamenii își udă în exces grădinile și își adapă oile. Problema este că nimeni nu ne spune cât va dura situația sau dacă se va raționaliza furnizarea apei, că la Ciclova este posibil orice.”, ne-a scris femeia.

Pentru a vedea cum stau lucrurile, ne-am permis să-l contactăm pe messenger pe nou-numitul primar, Cătălin Golu. Recunosc, la o oră nepotrivită din seară, iar dialogul nostru a fost scurt și la obiect: „Te salut, domnule primar. E adevărat că nu mai au oamenii apă la robinete?” Răspunsul a fost categoric: „Nu”. Am insistat: „Te sun acum sau dimineață?” Și iarăși o replică tăioasă: „Deloc!” Totuși, am continuat să-l provocăm la o discuție: „Nu vrei?” De data acesta, răspunsul a fost ceva mai amplu, demn de un primar de comună: „Sună USR!”

Ceea ce am și făcut până la urmă, contactându-l pe șeful organizației USR din comună, Cristian Coadă. Așa am aflat că apa este oprită pe timpul nopții, iar ziua are presiune scăzută. Întrebat fiind dacă a încercat să obțină explicații pe această temă de la primar, Cristian Coadă ne-a spus: „Primarul a publicat un anunț în care locuitorii sunt avertizați să nu ude grădinile, pentru că vor fi debranșați de la rețea, deoarece cele două puțuri forate nu fac față consumului. Niciodată nu ni s-a mai spus așa ceva, deși au mai fost ani cu secetă prelungită. Eu nu zic că nu este așa, doar că toată lumea știe, conductele cu apă sunt sparte pe trei străzi, numai cei din primărie se fac că nu văd. Sau, dacă văd, se dovedesc neputincioși să rezolve problema. Am vorbit cu primarul și din câte îmi explica s-ar fi ars o pompă și se merge doar cu una singură, iar aceasta ar explica presiunea scăzută. Repet, cât timp Primăria nu se implică în remedierea defecțiunilor de pe rețea, nu are niciun drept primarul să vină cu astfel de amenințări.”, ne-a mărturisit Cristian Coadă.

În urmă cu o săptămână, primarul liberal Cătălin Golu își turna cenușă în cap și posta pe pagina sa de Facebook un mesaj de pocăință, rugându-i pe consilierii ALDE să revină asupra demisiilor înaintate în luna martie: „Totodată, rog să-mi luați în considerare și scuzele pe care vi le datorez pentru toate neplăcerile cauzate atât personal, cât și la nivel de consiliu local, toate acuzele au fost la nivel declarativ neavând nici temei moral nici juridic cauzând neplăceri și stres atât vouă cât și familiilor voastre, fiind sigur că aceste neplăceri au avut un aport mare la demisiile voastre. În același timp vă asigur că aceste probleme nu vor mai fi create, indiferent de opiniile și hotărârile luate în Consiliul Local”.

Trei zile a durat pocăința primarului Golu, pentru că aseară a vrut să ne arate cine e jupânul la Ciclova Română. Nici nu vrem să-l contrazicem, îl lăsăm să se bucure din plin de aceste iluzii în care se scaldă. Doar că, dacă vrei să fii „jupân” într-o comună, ar trebui să știi că nu poți „deconecta” pe cineva de la rețea, ci în cel mai bun caz îl poți „debranșa”. În plus, nu-ți trebuie facultate să conjugi verbul a fi. De forma folosită în postare, „v-a fii” vor râde până și copiii de gimnaziu…