Primarul – cu legea lui, consilierii locali – cu legea lor! Timpul nu iartă, paragina mănâncă tot ce e mai frumos în Băile Herculane!

Tinerii de la Herculane Project au răsuflat ușurați după ce consilierii locali s-au abținut în unanimitate la propunerea primarului Cristian Miclău de a revoca un proiect de hotărâre vechi de opt ani, care, în opinia lor, ar fi însemnat prăbușirea inevitabilă a Băilor Neptun.

De partea cealaltă, edilul-șef consideră că propunerea sa ar fi dus, de fapt, la intrarea în legalitate a administrației publice locale. În urmă cu câteva zile, reprezentanții asociației, care și-au luat angajamentul prin Oana Chirilă că vor pune în siguranță clădirea istorică Băile Neptun, au ieșit public și au adus grave acuze primarului Cristian Miclău. Pe motiv că încearcă să se spele pe mâini în ceea ce privește continuarea demersurilor de punere în siguranță a imobilului de patrimoniu, ajuns într-o stare deplorabilă. Și asta pentru că edilul a inițiat un proiect de hotărâre de revocare a unui schimb de teren și clădiri realizat în 2011 de către Primărie cu familia Verbițchi. Prin acel schimb, Primăria a primit clădirea Băile Neptun. Doar clădirea! În schimb, familia Verbițchi a luat trei terenuri și imobile care nu-i aparțineau administrației locale, ci erau în proprietatea Statului Român, în speță Ministerul de Finanțe. Prin propunerea inițiată ieri, în ședința de Consiliu Local, primarul Cristian Miclău a propus revocarea acelei hotărâri care ar fi avut ca efect întoarcerea Băilor Neptun la vechiul proprietar (la familia Verbițchi) și recuperarea celor trei obiective (terenul de sub Cazino, Pavilionul V și Hotelul Apollo) recuperarea de către Statul Român, așa cum figura la momentul schimbului în Cartea Funciară.

Doar că aleșii locali, chiar și colegii de partid ai primarului Miclău, s-au abținut la vot, astfel că proiectul a căzut. Pe cale de consecință, potrivit primarului Miclău, administrația locală rămâne în ilegalitate. Potrivit tinerilor de la Herculane project, Băile Neptun au o șansă. Cine are dreptate?! Asta ne va spune, probabil, felul în care va arăta clădirea istorică din centrul vechi al stațiunii de pe Cerna. Cândva, o bijuterie! Astăzi, o ruină, un adevărat pericol!

În aceste condiții, Asociația Herculane Project, care chema la protest comunitatea civilă la Ședința de Consiliu, nu a făcut mare vâlvă. Probabil că a circulat din timp informația că aleșii locali se abțin de la vot.

Dar conflictul deschis și declarat public între membrii asociației, care au reușit să strângă din donații 40.000 de euro, și primarul Cristian Miclău nu se termină aici pentru că procedura de achiziție a licitației de punere în siguranță a clădirii care stă să cadă în centrul stațiunii este una anevoioasă și de durată. Mai mult, primarul orașului spune că ceea ce vor tinerii, adică să înceapă construcția ei, fără Primărie, nu este posibil atât timp cât există protocolul de colaborare care spune clar că Primăria se va ocupa de achiziția publică a lucrării.

Primarul stațiunii ne-a declarat că nu înțelege înverșunarea celor de la Asociația LOCUS și Herculane Project pentru a rămâne clădirea la Primărie în condițiile în care tot procedeul este anevoios și foarte scump. Dacă Băile Neptun ar reveni la vechiul proprietar, tinerii s-ar înțelege direct cu familia Verbițchi, anchetată de DIICOT, fără să mai piardă timp cu toată birocrația solicitată de către autoritatea publică.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/