Edilul local al comunei Giarmata spune despre dezvoltarea comunei în ultimii 10 ani că din punct de vedere demografic nu este spectaculoasă, însă dacă ar fi să facă o alegere, ar vrea ca localitatea să devină tot mai atractivă pentru investitori. Astfel, veniturile aduse comunității ar fi consistente, iar gospodărirea ar fi posibilă fără intervenții financiare de la județ sau bugetul de stat.
În contextul recensământului populației, Claudiu Mihălceanu își amintește că în urmă cu 10 ani el însuși participa la acest proces în calitate de recenzor.
„Acum 10 ani și eu am participat la recensământ. Eram recenzor, am umblat din casă în casă într-un anumit sector. Acum sunt primar și trebuie să îi pun la punct pe recenzori, ca să spun așa. Cred că din 2011-2012 până astăzi probabil că numărul populației din Giarmata a mai crescut cu 1.000 – 1.500 de locuitori. Creșterea democratică, din punctul meu de vedere, nu este spectaculoasă, față de alte comune periurbane. Vă zic sincer că nici nu mi-aș dori să avem, într-un viitor apropiat, creșteri demografice spectaculoase. Cred că investitorii ar fi mai bine să privească Giarmata ca pe o posibilă investiție, nu ca pe un cartier rezidențial.”, a declarat Claudiu Mihălceanu.
Edilul local a mai spus și că, dacă ar fi să facă o alegere, cu siguranță ar miza pe dezvoltarea industrială a zonei pentru că asta înseamnă venituri consistente la bugetul local al comunei.
„Evident că nu putem opri nici cartierele rezidențiale, le dorim și pe acelea, dar dacă ar fi ca primarul comunei Giarmata să poată să facă o alegere, cu siguranță s-ar axa mai mult pe zona industrială pentru că aduce venituri pentru comunitate și ar fi frumos ca pe viitor să ne bucurăm de acele venituri, să le gospodărim și să nu ne intereseze consiliul județean sau guvernul. Să putem să ne gospodărim efectiv singuri. Avem cartiere rezidențiale care sunt în plină expansiune acum. Va fi și creștere demografică, dar nu putem să ne comparăm, nici nu aș dori, cu celelalte comune din jurul Timișoarei.”, a concluzionat Mihălceanu.
CITEȘTE ȘI: Comuna Giarmata, cel mai mare buget local de până acum. Principalele investiții