Primarul Caransebeşului care în urmă cu 100 de ani a fost împotriva Unirii, sancţionat de primarul Felix Borcean!

Făuritorul primăriei din Caransebeș nu a mai prins loc la masa laudelor, la mai bine de 100 de ani de când a ridicat imobilul ce adăpostește instituția administrativă a orașului. Şi, din ordinul primarului Felix Borcean, pictura care a vegheat mai bine de 12 ani la intrarea în sala festivă a primăriei zace, de astăzi, în hibernare, aruncată într-un separeu al cabinetului edilului-şef.

L-am întrebat pe primarul Felix Borcean de ce a decis să înlăture tabloul, care în 2006 a fost primit ca donație din partea nepoatei lui Burdea și care a fost restaurat și pus la loc de cinste în sala primăriei. Ne-a răspuns în glumă, așa cum ia lucrurile despre care nu dorește să vorbească: „Nu, Coajă l-a luat!”.

L-am întrebat pe directorul Casei de Cultură George Suru, Ioan Cojocariu (Coajă), ce a făcut cu pictura și a fost luat prin surprindere de întrebarea noastră. „Eu nu am luat niciun tablou, pictura se află în cabinetul primarului. A fost primar, stă în cabinetul primarului. Nu se cădea ca la o aniversare a 100 de ani de la Marea Unire să fie expus în sală tabloul lui Burdea, maghiar care a fost împotriva Unirii. Şi domnul Brătescu explică în viitoarea sa carte tot acel demers”, ne-a declarat directorul Casei de Cultură.

Constantin Brătescu este cel care în urmă cu 3 luni i-a sugerat primarului să înlăture de pe perete tabloul ex-primarului Burdea, însă la insistențele unor oameni de cultură și istorici aflați la un eveniment în sala primăriei, Felix Borcean s-a răzgândit.

„Cine suntem noi să judecăm faptele unui om care a pus umărul la dezvoltarea orașului nostru? Oare noi de ce nu suntem astăzi în stare să ridicăm o clădire, orice?… De ce nu suntem în stare să păstrăm ce au făurit alții, oare Burdea nu reprezintă istoria acestui oraș? Oare Caransebeșul nu era sub stăpânire austro-ungară la 1903, când s-a ridicat primăria, oare nu toate monumentele emblematice ale orașului s-au construit în acea perioadă? De ce vrem acum să întoarcem spatele istoriei?, oare cei care au construit ceva în Caransebeș nu merită respectul urmașilor?”, spuneau oamenii de cultură prezenți în sala primăriei la acea vreme.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Constantin Burdea este primarul care la 1902 a dat ordin să se construiască primăria după arhitectura mult mai faimoasei clădiri a primăriei din Viena. Din documente aflăm că a reușit să obțină finanțare din partea Imperiului Austro-Ungar pentru ridicarea primăriei. Constantin Burdea a făcut mult mai multe, a pus bazele începerii construcției Liceului Traian Doda, a pus bazele spitalului la Caransebeș, a realizat dâlma orașului pe malurile râurilor Sebeș și Timiș, a finalizat calea ferată către Oțelu Roșu – Subcetate și, cel mai importat, a construit primăria într-un an de zile, dând-o în folosință la 1903.

Ca președinte al Comunității de Avere, Constantin Burdea a fost ales deputat în Parlamentul de la Budapesta din partea Partidului Național Român, cu peste 100.000 de voturi de la Caransebeș, Orșova, Bozovici și toate satele învecinate. Este îngropat în Cimitirul Ortodox Sf. Gheorghe, alături de familia sa.

L-am rugat pe primarul Felix Borcean să ne prezinte o fotografie cu tabloul lui Constantin Burdea amplasat în cabinetul său, așa cum ne-a menționat Ioan Cojocariu, și încă așteptăm.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/