Primarul Boambeș caută soluții pentru persoanele cu dizabilități și cele aflate în pragul sărăciei!

daniel boambes

Dacă în ultimii ani atenția administrației locale din Constantin Daicoviciu s-a îndreptat mai mult înspre sprijinirea copiilor proveniți din medii defavorizate, în vederea reducerii riscului de abandon școlar, primarul Daniel Boambeș caută acum soluții și pentru persoanele vârstnice vulnerabile.

De câțiva ani, Primăria Constantin Daicoviciu oferă un prânz copiilor care provin din familii defavorizate. Masa caldă este servită la centrul de zi din localitatea Maciova, unde beneficiarii primesc și asistență la pregătirea lecțiilor pentru școală. Beneficiarii programului implementat la nivel local sunt din satele Peștere și Maciova. Măsura luată de administrația locală vine în sprijinul copiilor proveniți din familii cu venituri modeste, ai căror părinți își permit cu greu să-i susțină financiar sau să-i trimită la școală.

Cunoscând nevoile comunității, primarul Daniel Boambeș spune că a venit momentul ca atenția primăriei să se îndrepte și înspre alte categorii vulnerabile, cum ar fi persoanele cu dizabilități sau cele beneficiare de ajutor social.

„Căutăm soluții de finanțare europeană pentru a deschide un centru de recuperare pentru persoanele cu handicap la Maciova și un centru de zi pentru persoanele beneficiare de ajutor social la Mâtnicu Mare. Cunosc foarte bine nevoile comunității și tocmai de aceea considerăm că trebuie să ne îndreptăm atenția și înspre aceste categorii de persoane. La Maciova avem un centru de zi pentru elevii școlari, pentru copiii din familii defavorizate. Bani pe asistență socială există, căutăm cele mai potrivite soluții de finanțare pentru a deschide cele două centre.”, a declarat primarul comunei Constantin Daicoviciu.

 


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/