Primarul Alexandru Sporea vrea peste 300.000 de euro din PNRR pentru învățământ și siguranța cetățenilor!

alexandru sporea

Două solicitări de finanțare urmează să fie depuse, zilele acestea, de Primăria Forotic pe Programul Național de Redresare și Reziliență – Componenta 10, destinată comunităților locale, în vederea accesării fondurilor europene pentru eficientizarea energetică a Școlii Gimnaziale „Petru Oallde” și pentru implementarea unui sistem de supraveghere video în comună.

Prin PNRR – Componenta 10 suma prealocată UAT-urilor este de 324.000 de euro. În acest context, am hotărât să depunem proiect pentru eficientizarea energetică a Școlii «Pentru Oallde» pentru ambele corpuri: clădirea principală unde sunt clasele I-VIII și clădirea grădiniței cu sala de sport. Se urmărește reabilitare termică a celor două clădiri, vor fi montate pompe de căldură, reanunțându-se astfel la consumatorul convențional, centrala cu lemne pe care o are toată lumea, și se vor mai monta, de asemenea, și câteva panouri solare. Pentru școală, costurile se ridică la circa 270.000 de euro. Cam atâta costă proiectul nostru, și atunci diferența de 60.000 de euro ne rămâne pentru implementarea sistemului de supraveghere video.”, a explicat primarul comunei Forotic, Alexandru Sporea.

Legat de implementarea unui sistem de monitorizare video pe raza comunei, Sporea a precizat că se dorește achiziționarea unui număr de aproximativ 90 de camere, care să fie folosite la intrările și ieșirile din localități, pe străzile laterale, în zonele predispuse la depozitarea necontrolată de deșeuri, dar și pentru depistarea persoanelor care comit infracțiuni.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/