Primăriile din comune sunt în criză în Caraș-Severin. Nu sunt bani de salarii, dar sunt promisiuni!

Edilii comunelor cărășene se vaită că la finele acestei veri se luptă acut pentru a întregi fondul de salarii, pentru a achita datoriile, dar și pentru a plăti utilitățile sediilor administrative.

Dacă orașele și municipiile din județ beneficiază de fonduri europene și mai toate sunt vizate în prezent de programul de alimentare cu apă, foarte valoros, de altfel, în mediul rural lucrurile nu stau bine deloc. Asta, mai ales că banii sunt puțini, iar investițiile lipsesc cu desăvârșire. Punctual, sunt încercări chiar reușite de atragere a banilor europeni, însă birocrația impusă de la centru duce la eșec, de cele mai multe ori. Unde mai pui și faptul că Guvernul Boc a venit cu tot felul de ordonanțe pentru infrastructură, pentru ca ulterior banii să fie blocați, iar primăriile afundate și mai tare în datorii.

Lucrurile nu sunt roz nici în această vară.  Tocmai din acest motiv, vicepremierul Liviu Dragnea a lansat o promisiune la Galați, zilele trecute, spunându-le primarilor din mediul rural că urmează o rectificare pozitivă la finele lunii septembrie. Potrivit Agerpres, sunt semnale din mai multe zone din ţară că, din septembrie-octombrie, primarii de comune nu vor avea fonduri suficiente pentru a-şi plăti angajaţii, dar şi pentru a asigura plăţile sociale. ,,Din acest motiv, o cerere fundamentată de suplimentare bugetară va fi prezentată, probabil săptămâna viitoare, Ministerului de Finanţe”, a spus Liviu Dragnea, într-o conferinţă de presă.

Ce spun primarii din Caraș-Severin?
Situația este dificilă pentru edilii cărășeni, care spun că sunt în criză de multă vreme. ,,Suntem la pământ cu datoriile, avem facturi restante de un an, chiar și de doi ani, deci situația este dezastruoasă. Mă bucură această veste, dar sper ca la distribuirea banilor să nu se țină cont de culoarea politică și să ajungă fonduri la toată lumea”, a spus Ion Policean, primarul comunei Sasca Montană.

Edilul-șef de la Berzasca este mai pesimist. ,,De doi ani și jumătate nu se întâmplă nimic. Așteptăm cu sufletul la gură să ne convingă de faptul că se întâmplă ceva. Dacă ne dau bani, bine, dacă nu, ne organizăm așa cum putem. Pentru salarii ar fi bani, deși odată cu majorarea salariilor demnitarilor au crescut și cele ale angajaților din primărie. Probleme însă sunt la partea de organizare. Avem credite, avem dobânzi pe care trebuie să le plătim și suntem la limită cu fondurile. Nu avem bani pentru învățământ, pentru persoanele cu handicap și pentru multe altele”, a spus Petru Furdui, primarul comunei Berzasca.

La Ticvani, lucrurile sunt la limită. ,,Ni s-a cerut o situație de la Consiliul Județean cu sumele de care am avea nevoie, dar noi ne descurcăm cât de cât. Nu e atât de dramatică situația. Suntem la limită. Dacă vin bani, bine, dacă nu, la fel de bine!”, a spus Aurel Jivan, edilul-șef al comunei.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/