Primăriile au liber la împrumuturi pentru cofinanțarea proiectelor europene

fonduri pentru primării

Unitățile administrativ-teritoriale pot solicita contractarea de împrumuturi de la Trezoreria Statului, în limita sumei de un miliard de lei.

Guvernul a aprobat, în ședința de vineri, un act normativ prin care unitățile administrativ-teritoriale pot solicita contractarea de împrumuturi, de la Trezoreria Statului, în limita sumei de un miliard de lei, pentru asigurarea cofinanțării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană și de la donatori europeni în cadrul programelor interguvernamentale, inclusiv pentru finanțarea cheltuielilor neeligibile asociate proiectelor.

Modalitatea de acordare a împrumuturilor soluționează unele probleme urgente ale autorităților administrației publice locale, ținând cont de faptul că, în prezent, sunt în implementare 2.835 de proiecte cu finanțare din fonduri europene nerambursabile care trebuie finalizate până la 31 decembrie 2023.

Prin această măsură, sprijinim unitățile administrativ-teritoriale care au înregistrat dificultăți în continuarea proiectelor, ca urmare a lipsei de resurse financiare în bugetele locale. Finalizarea proiectelor va avea ca efect creșterea calității serviciilor publice pentru cetățeni”, a precizat ministrul Adrian-Ioan Veștea.

Dobânda aferentă împrumuturilor este ROBOR la 3 luni comunicată de Banca Națională a României în ultima zi lucrătoare a lunii anterioare autorizării împrumutului, la care se adaugă o marjă în funcție de scadența împrumuturilor, iar rata dobânzii rezultată rămâne fixă pe toată durata de derulare a împrumutului. Marja se stabilește astfel: 1 punct procentual pentru scadențe de până la 3 ani, inclusiv, respectiv 1,5 puncte procentuale pentru scadențe între 3 și 5 ani, inclusiv, rata dobânzii rezultată rămâne fixă pe toată durata de derulare a împrumutului, cu posibilitatea rambursării anticipate, parțial sau integral.

Creditele contractate conform actului normativ adoptat vineri constituie o excepție de la limita de îndatorare prevăzută prin lege, iar, pentru a asigura accesibilitatea la această măsură și pentru localitățile mai mici, sunt prevăzute plafoane în funcție de mărimea localităților. Astfel, județele vor putea contracta cel mult 25 de milioane de lei, municipiile – câte 10 milioane de lei, iar orașele și comunele au plafoane nelimitate.

Termenul-limită de depunere, la direcțiile generale regionale ale finanțelor publice/administrațiile județene ale finanțelor publice, a documentelor necesare pentru a fi transmise Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale este 15 decembrie 2023.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/