Primarii PNL de pe lista lui Hurduzeu sunt mult mai mulți decât s-a vehiculat!

hurduzeu silviu presedinte psd caras severin
1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Președintele PSD Caraș-Severin a dezvăluit care sunt primarii PNL din Caraș-Severin care ar putea candida la alegerile locale din toamnă pentru social-democrați!

În culisele scenei politice se vorbea despre un număr de 3, maximum 5, primari liberali ce ar putea trece imediat înainte de alegeri la PSD, completând astfel o listă întreagă de aleși ai PNL care pe parcursul acestui mandat s-au reorientat politic.

Deputatul Silviu Hurduzeu, liderul PSD la nivel de Caraș-Severin, a dezvăluit, în exclusivitate la Express Live, că țintele sale din tabără liberală sunt mult mai multe și că se lucrează de mult timp pentru realizarea acestor transferuri.

„Există discuții cu primari PNL, discuții legate de sprijinul pe care noi putem să-l oferim acestora. Sprijin pe care fie l-am acordat eu, fie domnul senator Mociolacă până în momentul în care a activat în cadrul organizației județene. Au fost mai mulți primari de la PNL cu care am colaborat și cu care sperăm să colaborăm, pentru că o facem în interesul cetățenilor.”, a spus Hurduzeu înainte de a-i nominaliza și de a spune cu subiect și predicat că s-a discutat despre candidatura lor sub sigla PSD.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

„Cu viceprimarul cu atribuții de primar al Aninei am avut întâlniri, a apelat la ajutorul nostru vizavi de proiectele pe care le are cu Ministerul Dezvoltării. La fel și cu primarul comunei Berliște, care face niște lucruri extraordinare acolo, el având doar câțiva angajați în Primărie, o primărie care are printre cele mai multe proiecte depuse. Cu primarul de la Naidăș am fost împreună la Ministerul Dezvoltării, despre primarul de la Ezeriș se știe că există o colaborare, l-am sprijinit când a fost vorba de alocarea sumelor pentru proiectele de gaz. Am reușit ca și pe acea zonă să dăm o sumă de bani necesară. Am avut discuții și cu primarul comunei Zorlențu Mare, cu doamna primar de la Lăpușnicu Mare. Acolo e o problemă foarte mare la nivelul Ocolului Silvic Banatul Montan. Cu primarul comunei Văliug, Sorin Blaga, care nu ezită să spună că l-am ajutat cât timp am fost secretar de stat. Există o relație de prietenie cu Brian Filimon. Sunt primari cu care avem discuții, cu care colaborăm, care ne-au cerut sprijinul și, sigur că, în măsura în care am putut, atât eu, cât și fostul senator, actualmente vicepreședinte al Curții de Conturi, domnul Mocioalcă, l-am dat în măsura în care am putut.”, a spus Silviu Hurduzeu.

Niciunul dintre cei enumerați n-a semnat vreo adeziune la PSD. Nu deocamdată. Hurduzeu susține că discuțiile dintre ei au fost despre un sprijin reciproc necondiționat de semnarea vreunei adeziuni. „Au existat și discuții despre o colaborare pe viitor și eu aș fi onorat dacă vom colabora și la alegerile locale. Cum să fie altfel această colaborare decât candidând de la PSD?! Nu facem jocuri pe sub masă! Sunt primari cu realizări, ne dorim să fie alături de noi!”, a conchis președintele PSD Caraș-Severin.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/