E din nou scandal la scenă deschisă în PNL Timiș. Aproximativ jumătate din primarii liberali din județ se ridică împotriva conducerii actuale a filialei pe care o acuză de lipsă de transparență în luarea deciziilor atât administrativ, cât și politic. Aleșii locali nemulțumiți sunt determinați să meargă la București să discute cu secretarul general și cu președintele PNL pe tema disensiunilor din partid.
Vocile critice ale primarilor au început să se ridice după ce deputatul PNL de Timiș Marilen Pirtea a transmis intern o scrisoare în care îi acuza pe Alin Nica (președintele PNL Timiș) și Dănuț Groza (secretarul general al PNL Timiș) că au confiscat filiala în interes propriu.
„(…) Poate unii oameni se pricep mai bine să demoleze, să lupte împotriva a ceva ca mod de viață… dar sunt mai puțin capabili, mai puțin pricepuți să coaguleze, să construiască sau să adune energiile pozitive, fără să amăgească, fără să spună neadevăruri, fără să dezinformeze. Rând pe rând oamenii «bipezi» sunt înlăturați, rămânând în scenă așa zisa «Gardă Pretoriană» a slugilor și a celor cărora le este teamă… teamă generată de impostură, teamă generată de lipsa de profesionalism, teamă generată de iminenta pierdere a sinecurilor la care sunt legați.”, se arată în mesajul transmis de Marilen Pirtea, în weekend, pe grupurile de comunicare internă de partid.
Pirtea acuză faptul că, în calitate de prim-vicepreședinte PNL Timiș, nu a fost inclus în echipa de negociere a partidului când s-au discutat aspectele ce vizau „modul de conlucrare a coaliției PNL – PSD în județul Timiș” și că i-a fost „golită de conținut” fișa postului, „printre altele atribuțiile de comunicare ale partidului fiind «externalizate» către o doamnă de la CJT (care nu este membră PNL), cu bugetul lunar primit de la București, cu tot. (…) Lipsa de transparență este o constantă care guvernează managementul filialei, coroborată cu presiunea exercitată om cu om, primar cu primar, pe aceia care îndrăznesc să aibă altă părere. Amenințarea cu… «pixul meu» a tot puternic, e un apanaj al dictaturii.”
„Groza e principalul vinovat că el e influencerul lui Nica, el e capul răutăților acolo”
Unul dintre cei aproximativ 20 de aleși locali liberali contestatari ai conducerii PNL Timiș este Vasile Graur, primarul comunei Lovrin. El îl acuză direct pe Dănuț Groza că trage sforile în filială, astfel încât să își asigure succesul în mandatul de primar al orașului Sânnicolau Mare.
„Nemulțumirile durează de mai mult timp. Și Anghel Saligny a fost cireașa de pe tort, că nu se procedează așa. De ce PSD nu are niciun primar nemulțumit, că s-a stat de vorbă cu primarii? Cu noi nu se putea sta de vorbă cu câteva zile înainte, dacă trebuia făcute modificări? Cel mai tare ne-a deranjat când Alin Nica a sunat 10 – 12 primari ca să își aranjeze proiectele în funcție de priorități. Noi nu puteam face același lucru? Mai ales că s-a propus inițial să se dea 10 milioane la fiecare UAT. Ne cheamă și ca pe niște papagali acolo în birou să ne spună care sunt prioritățile, că diferența de bani o să se dea la următorul proiect. O abureală ieftină, ca la niște copii mici. Păi ce suntem noi? Groza e principalul vinovat că el e influencerul lui Nica, el e capul răutăților acolo. Groza nu știu ce vrea, să tragă focul la oala lui. Toți au primit câte un proiect, el a primit 4. Bine că nu a primit iar vreo 50 de milioane Groza și noi nimic.”, a declarat Vasile Graur pentru expressdebanat.ro.
Graur mai spune și că e pregătit să meargă la București să expună problema conducerii centrale a PNL, dacă și colegii lui vor hotărî în acest sens.
„Dacă o să se hotărască treaba asta, o să mergem. Asta trebuie să știe și cei de la centru pentru că nu e în regulă ce se întâmplă aici în județ. Preferențial se fac întâlniri numai cu cine vor ei. Ori suntem o echipă, ori suntem împrăștiați în toate direcțiile. Sunt mulți care sunt nemulțumiți și tac din gură. Sunt probabil la primul, al doilea mandat și le-o dat ceva acadele să îi liniștească. Dar nu merge chiar așa.”, a explicat Graur.
Și primarul de Gottlob e supărat. Gheorghe Nastor invocă tot „Anghel Saligny”.
„Unii sunt mai primari decât alții. Unii primesc proiecte finanțate de zeci de milioane sau peste 10 milioane de lei și alții, cum sunt eu, de 4 milioane. Dacă vi se pare normal. Asta e o problemă. Și doi: nu am fost consultați deloc. Să spună Nica cu ceilalți ce au de spus, dacă au de spus ceva. Eu am cerut unul (n.r, proiect depus pe Anghel Saligny) de 20 de milioane și unul de 4 milioane. După 8 mandate încă nu am luat-o razna, stau bine cu facultățile mintale. Prioritar era cel de 20 și cred că noi, primarii de localități, știm mai bine prioritățile într-o comună, nu președintele. Sau secretarul general de la PNL, poate știe el mai bine ce ne doare pe fiecare primar. Deci cam ajunge deja cu… s-a întins prea mult coarda cu noi și voi. Nu am înțeles ce vor de fapt…”, a spus Gheorghe Nastor.
„Nu pot spune că cineva ne bagă pumnul în gură. (…) Nu reușim să ne punem de acord”
De la Moșnița Nouă, primarul PNL taxează lipsa de consultare între conducerea PNL Timiș și aleșii locali liberali.
„Am fost marginalizați și ni se pare că deciziile se iau doar într-un anumit forum, consultările sunt făcute doar pentru a fi făcute. Sunt foarte multe lucruri pe care noi le-am adus la cunoștință actualului președinte, nu prea s-a ținut cont de ele. Suntem mai mulți primari care ne dorim puțin mai multă transparență, să se țină cont de ceea ce cerem și noi în relația cu Bucureștiul, vizavi de partea administrativă – să fim mai mult sprijiniți. (…) Eu tot ce îmi doresc este să ajungem la o discuție cu conducerea noastră, la care să participe majoritatea primarilor, să spunem acolo ce avem de spus. Mi-aș dori mai multe discuții și să se țină și cont de ceea ce spunem. Nu pot spune că cineva ne bagă pumnul în gură, câtă vreme se vede că noi discutăm liber și democratic și ne spunem părerile. Dar una este faptul că poți să spui ceva și alta e dialogul și să se și țină cont de ceea ce spui. (…) PNL este un partid puternic și din păcate nu înțeleg de ce întotdeauna în filiala Timiș există tot felul de divergențe și nu reușim să ne punem de acord cu un mod de conduită în care să se țină cont de părerea fiecăruia. Că doar simulezi că faci ceva, atunci se ajunge la ce s-a ajuns și acum.”, a declarat Florin Bucur, primarul comunei Moșnița Nouă.