Primarii liberali din Timiș, în drum spre București. Se opun candidaturilor comune PSD-PNL

danut groza, primar pnl sannicolau mare

Edilii locali PNL din Timiș vor să se întâlnească cu liderii naționali ai partidului ca să îi anunțe că nu vor să meargă în alegeri împreună cu PSD. Ei fac scut în jurul candidaturii lui Alin Nica la Consiliul Județean Timiș. 

Miercuri, la București, are loc ședința Biroului Politic Național al PNL. Aproximativ 20 de primari, dar și viceprimari, consilieri locali și județeni au plecat de dimineață spre Capitală ca să se întâlnească cu liderii lor. Ei nu acceptă alianța electorală cu PSD pentru alegerile locale din 9 iunie.

„Sunt informații că Timișul a fost negociat în favoarea PSD, în ideea de a avea candidat comun la Consiliul Județean Timiș, iar la întâlnirile și ședințele avute cu primarii și cu colegii din Biroul Politic Județean – noi nu acceptăm, nu suntem de acord cu o astfel de variantă. În plus, noi am votat deja că vrem să mergem singuri în alegeri și că îl susținem pe Alin Nica la Consiliul Județean Timiș.”, a declarat pentru expressdebanat.ro secretarul general al PNL Timiș, Dănuț Groza, primarul orașului Sânnicolau Mare.

Groza a explicat că este „aproape imposibil” pentru liberali să mobilizeze electoratul, în Timiș, să voteze PSD: „E aproape imposibil să mergi într-o localitate în care 20 de ani a fost un primar PNL și le spui oamenilor să voteze primarul PNL, consilierii locali PNL, dar la președinția CJT să voteze PSD. Chiar cu coaliția făcută la nivel național, eu cred că trebuie să mergem separat fiecare, care ar fi câștigat ar fi mers mai departe. Noi nu acceptăm varianta candidaturilor comune. Vedem ce va fi de făcut, vor fi discuții, dacă cei de la București nu vor accepta.”

CITEȘTE ȘI: Alin Nica – prima reacție despre candidaturile comune PNL-PSD în Timișoara și Timiș

Potrivit înțelegerilor preliminare de la nivel național, în Timiș, coaliția PSD-PNL ar urma să îl susțină pe Nicolae Robu la Primăria Timișoara, în timp ce la șefia CJ Timiș va fi un candidat PSD.

Conducerea extinsă a PNL Timiș l-a validat în unanimitate pe Nicolae Robu candidat la prima funcție de pe C.D. Loga nr. 1 încă din 1 noiembrie anul trecut. La acea ședință nu a fost validată și candidatura lui Alin Nica la CJT. Totodată, la 1 martie, liberalii anunțau că au decis în Comitetul Director Județean să meargă singuri în alegeri în județ, respectiv cu Robu la primărie și Nica la CJT.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/