Primarii din Clisura Dunării aşteaptă „semnalul” lui Ion Chisăliţă pe tema dezvoltării turistice a zonei

Stiri Timisoara si Resita casinoherculane by sungarden

Câștigarea scaunului de edil-șef al orașului Moldova Nouă de către liberalul Ion Chisăliță și finalizarea telenovelei politice pe această temă reprezintă un moment oportun pentru reluarea discuțiilor pe tema redresării economice punând în valoare segmentul turistic, asta în condițiile în care, din cauza factorului pandemic, aducerea de investitori care să genereze sute de locuri de muncă pare momentan o misiune greu de materializat.

Deși în momentul actual nu se poate vorbi despre un bazin politic 100% de Stânga în Clisura Dunării, odată cu încheierea competițiilor politice, toți reprezentanții administrațiilor publice locale ar trebui să-și unească forțele, indiferent de coloratură, în primul rând, pentru a-și onora promisiunile față de cetățenii care le-au acordat votul încrederii, iar pe de altă parte, pentru a pune în valoare, împreună, tot ceea ce natura, în mod generos, a putut oferi acestui colț de țară.

Cu ocazia ceremoniei de învestire a edilului-șef de la malul Dunării, Ion Chisăliță a punctat în fața invitaților că, dincolo de problema infrastructurii și găsirea de soluții pentru crearea unui mediu economic propice pentru UAT-ul pe care îl va păstori până în 2024, o altă prioritate o reprezintă coagularea forțelor politice din zonă pentru o acțiune unitară în scopul valorificării potențialului turistic.

Stiri si publicitate ziar expresb 1000x100 Stiri si publicitate Timisoara si Resita pizzeria Dimitrios 1000x100

Referitor la cele enunțate în cadrul ședinței festive, care a avut loc în a doua parte a lunii februarie, edilul comunei Berzasca, Petru Nicolae Furdui, a apreciat în mod pozitiv viziunea liberalului, așteptările acestuia fiind ca toate declarațiile pe acest subiect să urmeze drumul materializării, nicidecum să rămână doar la stadiul formelor fără fond:

„Urmează să vedem dacă domnul Chisăliță va avea inițiative care să includă toate autoritățile publice locale din Clisura Dunării, dat fiind faptul că și-a manifestat interesul de a colabora în acest sens. Momentan, nu am primit încă o invitație pentru a sta de vorbă, astfel încât să ne putem face o opinie despre modul în care vedem lucrurile, despre ce anume ne dorim să facem și mai ales cum dorim să facem. Așteptăm demersurile dumnealui, însă noi suntem deschiși în vederea colaborării deoarece nu poate să existe dezvoltare într-o comunitate, fie ea și Moldova Nouă, fără celelalte comunități limitrofe, cum de altfel nici Berzasca nu poate atinge acel nivel, izolată de UAT-urile din Clisura Dunării. Trebuie să gândim unitar! În urmă cu zece ani, comunitatea pe care o conduc a făcut pași extraordinari în sensul dezvoltării, dar acest țel nu s-a putut materializa întrucât o comunitate singură nu poate vorbi despre dezvoltare turistică dacă în stânga și-n dreapta nu se întâmplă nimic. După cum știți, la începutul anului trecut, în mandatul domnului Adrian Torma, s-a pledat pentru înființarea Organizației de Management al Destinației. Ei bine, discuțiile pe această temă trebuie reluate cu noul primar al orașului Moldova Nouă și trebuie să începem materializarea lor. Mai exact, destinația turistică trebuie să fie Clisura Dunării, nu orașul sau comunele, ci toate la un loc pentru că, împreună, însemnăm mai mult, însemnăm un teritoriu, o forţă importantă decât individual. Am mai spus-o și o repet: una este să atragi fonduri care să vizeze 50.000 de locuitori și cu totul altceva este să obții o finanțare care vizează 3.000-2.000 de locuitori”.

untitled design set 970x90 px Stiri si publicitate Timisoara Resita
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/