Primăria Timișoara vrea să reabiliteze încă 30 de kilometri de rețea de termoficare

retea termoficare
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Primăria Timișoara are în plan să reabiliteze încă 29 de kilometri de rețea de termoficare, pentru a preveni avariile. Deocamdată, instituția a lansat licitația pentru proiectare și caută o sursă de finanțare pentru acest proiect.

Primăria Timișoara anunță că a lansat licitația publică pentru proiectare, faza studiului de fezabilitate, pentru reabilitarea a încă 29 de kilometri de rețea de termoficare. Deocamdată, instituția nu știe cu ce bani va realiza acest proiect, astfel că în acest moment este în căutarea celei mai bune surse de finanțare nerambursabilă disponibilă și întocmirea cererii de finanțare.

Potrivit reprezentanților instituției, din totalul vizat prin proiect, unsprezece kilometri sunt aerieni și se află în proximitatea CET Sud și a căii ferate din sudul Timișoarei. Cu această investiție, întreaga rețea de transport va fi retehnologizată, asta însemnând că toate țevile vor fi cu izolație modernă și din material mai rezistent la coroziune. Mai mult, durata de viață estimată a noilor țevi va fi de trei decenii, în care va fi redus la minim numărul de avarii din sistemul de transport al agentului termic.

Lupta pentru modernizarea sistemului de încălzire din Timișoara este una dificilă și de lungă durată. În ultimii doi ani am schimbat peste 26 de km de rețea și mai avem încă trei din actuala etapă. Pregătim următoarea investiție majoră pentru rețeaua de termoficare, adică modernizarea a încă 29 de km de rețea, veche și uzată, care iarnă de iarnă ne produce zeci de avarii, adică bani cheltuiți în plus și disconfort în casele abonaților Colterm”, a afirmat Dominic Fritz, primarul Timișoarei.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Valoarea estimată pentru un proiect de această mărime este de peste 200 de milioane de lei și va fi actualizată în urma elaborării studiului de fezabilitate și aprobarea indicatorilor tehnico-economici în consiliul local.

Acest proiect se adaugă la investiția care este deja în execuție și se apropie de finalizare, Etapa 2 de retehnologizare a sistemului de termoficare, care cuprinde 9 kilometri de rețea primară și 20 de kilometri de rețea secundară”, a informat Primăria Timișoara.

Termenul de depunere al ofertelor pentru proiectare este data de 1 noiembrie.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/