Primăria Timișoara vinde lemn. Orza: „Nu cred că e o sumă care să conteze la bugetul local. Mai bine l-am da celor care se încălzesc cu lemne”

Primăria vrea să vândă lemnul provenit din fondul forestier proprietate privată a Timișoarei, iar consilierii locali au aprobat prețurile aferente. Profitul obținut se ridică la puțin peste 4 mii de lei. Chiar dacă suma este nesemnificativă pentru bugetul local, lemnul nu ar putea fi dat gratuit celor care nu au cu ce să se încălzească iarna. Autoritățile locale explică de ce. 

Proiectul de hotărâre a fost votat de 17 dintre consilierii prezenți la sedința de plen. Potrivit deciziei acestora, lemnul subțire se va vinde cu 180 lei/mc, iar lemnul de foc – cu 160 lei/mc. Primăria deține 58 mc de masă lemnoasă fasonată, asta înseamnă un total de 9.420 lei, cu un profit de 4.026 lei.

Independentul Adrian Orza s-a abținut de la vot. „Eu aș merge pe varianta asta, decât să vindem: să le dăm acelor persoane care se încălzesc iarna cu lemne, în baza unei anchete sociale. Apoi, dacă rămâne ceva să vindem, dacă nu, păstrăm pentru ei cantitatea respectivă. Nu cred că e o sumă care să conteze la bugetul local.”, a spus Adrian Orza.

Liberalul Dan Diaconu a venit cu replica. „Aici vorbim de pădurea de la Jdioara și de exploatarea fondului forestier existent, nu de materialul lemnos pe care îl obținem de pe domeniul public al municipiului Timișoara și care, în general, ajunge la cazurile sociale, mare parte. Ceea ce nu ajunge la cazurile sociale ajunge la Colterm. Aici există o procedură foarte clară de exploatare a fondului forestier și, în urma recomandărilor Curții de Conturi, există obligativitatea de a evidenția sumele obținute din exploatare.”, a spus viceprimarul Diaconu.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„Dacă nu îl vindem nu poate să zică Curtea de Conturi că le-am dat la săraci și să impute sumele. Asta e absurd.”, a mai spus Orza.

Potrivit documentelor anexate proiectului votat de consilieri, la Lugoj Primăria Timișoara deține aproape 700 de hectare de fond forestier, administrat pe o perioadă de 10 ani de Romsilva, prin Ocolul Silvic Ana Lugojana.


1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/