Primăria Timișoara se pregătește să reabiliteze trei străzi foarte circulate din cartierul Ronaț

La Timișoara va fi realizată o nouă stradă

Primăria Timișoara își propune ca în acest an să reabiliteze trei străzi foarte circulate din cartierul Ronaț. Însă, înainte de a lansa licitația privind execuția lucrărilor, instituția a majorat suma oferită, de la 5 la 6,6 milioane de lei, ca urmare a creșterii prețurilor la materialele de construcții.

Primăria Timișoara are în plan ca în acest an să modernizeze trei artere foarte circulate din zona Ronaț. Este vorba de străzile Alexandru Xenopol, Banul Severinului și Adam Mickiewicz, care au o lungime totală de aproape un kilometru.

Toate trei străzile au o îmbrăcăminte bituminoasă într-un singur strat. Scurgerea apelor se face în rigolele subdimensionate ce se găsesc la marginea carosabilului. În prezent, străzile Banul Severinului şi Adam Mickiewicz au o structură rutieră de drum, cu două benzi de circulaţie (câte o bandă pe fiecare sens), iar strada Alexandru Xenopol are o structură rutieră de drum, cu o bandă de circulaţie. Nu există o delimitare a trotuarelor, partea carosabilă nefiind la acelaşi nivel pe întreaga lăţime. De asemenea, nu sunt amenajate zone verzi și parcaje. Având în vedere traficul intens care se desfăşoară în prezent în această zonă, format în cea mai mare parte din autoturisme, aceste străzi s-au degradat fiind afectate carosabilul, trotuarele, precum şi siguranţa participanţilor la trafic”, informează Primăria Timișoara.

Valoarea inițială a investiției a fost estimată la cinci milioane de lei, cu TVA inclus. Însă, în urma creșterii prețului la materialele de construcții, Consiliul Local Timișoara a decis majorarea sumei la 6,6 milioane de lei, cu TVA inclus.

Primăria Timișoara urmează să lanseze licitația publică în vederea execuției lucrărilor, în perioada următoare.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/