Primăria Timișoara trimite somații degeaba proprietarilor de terenuri. Reprezentanții instituției informează că, doar în această săptămână, 329 de persoane au fost atenționate să-și curețe parcelele pentru combaterea ambroziei. Însă doar 19 au răspuns că au luat măsuri în acest sens.
Primăria Timișoara anunță că a transmis, în această săptămână, 329 de somații către proprietarii de terenuri private pentru a le curăța în vederea combaterii ambroziei, planta care provoacă alergii puternice.
Însă, potrivit reprezentanților instituției, doar 19 dintre aceștia au informat primăria că și-au cosit terenurile, iar ca dovadă au făcut și câteva fotografii în acest sens.
„Reamintim faptul că persoanele fizice și juridice au obligația de a efectua lucrări de combatere a ambroziei. În cazul neaplicării de măsuri de combatere a ambroziei, celor somați li se vor emite avertismente (1-15 iulie), iar ulterior (16 iulie-31 octombrie) se vor aplica sancțiuni cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei persoanele fizice, iar cu amenzi de la 10.000 lei la 20.000 lei persoanele juridice”, a informat Primăria Timișoara.
Reprezentanții instituției recomandă cositul terenurilor de două, trei ori pe an. Lucrările ar trebui repetate în fiecare an, până la eradicarea ambroziei.