„Primăria Timișoara, cel mai mare poluator cu praf din oraș”

santier3

În timp ce Primăria Timișoara a pregătit două proiecte pentru șantiere mai curate în oraș, care însă au fost blocate în ultima ședință de consiliu local, fostul viceprimar Dan Diaconu susține că, de fapt, municipalitatea ar fi cel mai mare poluator cu praf, și nu firmele private.

Conducerea Primăriei Timișoara a pregătit două proiecte de hotărâre care prevăd, printre altele, amenzi mai mari pentru constructorii care aruncă deșeuri în mod ilegal. Însă, cele două proiecte nu au trecut în ultima ședință a Consiliului Local Timișoara, după ce liberalii s-au abținut de la vot, iar alți aleși au votat împotrivă.

Printre cei care au criticat proiectele s-a numărat și Dan Diaconu, consilier local PNL și fost viceprimar al Timișoarei. Liberalul susține că, de fapt, Primăria Timișoara ar fi cel mai mare poluator de praf din oraș.

santier2

Acesta este unul dintre zecile de șantiere asemănătoare ale Primăriei Timișoara. E așa de mai bine de 4 luni. Desigur, pământul excavat este depozitat corespunzător în containere, acoperit, stropit, de asemenea, materialele de construcții, șantierul este înconjurat de panouri de protecție, șamd … toate conform legii. Cât de ipocrit trebuie să fii să te victimizezi, când tu ești cel mai mare poluator cu praf din oraș?”, a afirmat Dan Diaconu.

Consilierul local PNL le-a mai transmis celor din conducerea Primăriei Timișoara că așteaptă să se amendeze singuri, după ce proiectele vor fi aprobate.

Aștept cu nerăbdare după adoptarea mormanului de maculatură cu prevederi contradictorii și pretenții de regulamente să vă amendați cu valoarea maximă. Pentru că, dincolo de ce spun trompetele USR-iste ce ne acuză de interese obscure, prin așa zisele noi regulamente e amendat beneficiarul lucrării și titularul autorizației, nu “constructorii veroși“, a semnalat Dan Diaconu.

santier4

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/