Primăria Timișoara caută un constructor pentru a reabilita fostul cinematograf Timiș, din centrul orașului

Primăria Timișoara a lansat o licitație publică cu scopul de a găsi un constructor care să reabiliteze fostul cinematograf Timiș, aflat în centrul orașului. Investiția se ridică la aproximativ patru milioane de euro.

Primăria Timișoara a făcut un pas important cu scopul de a pune în valoare încă un fost cinematograf de stat din oraș. Astfel, în urmă cu câteva zile, instituția a lansat licitația publică în vederea găsirii unei firme care să reabiliteze spațiul din Piața Victoriei.

Municipiul Timișoara, în calitate de oraș desemnat Capitală Europeană a Culturii, și-a asumat o serie de obiective de infrastructură. Unul dintre aceste obiective este reabilitarea fostelor săli de cinema. În acest sens, a fost elaborat proiectul de arhitectură și a fost obținută autorizația de construire 265/27.07.2021. Așadar, se poate proceda la achiziția contractului pentru execuția lucrărilor conform proiectului”, scrie în anunțul de participare la licitație.

leader board 728 x 90 px

Valoarea totală estimată a contractului se ridică la aproape patru milioane de euro, cu TVA inclus, iar termenul limită pentru primirea ofertelor este data de 19 octombrie, la ora 15.00.

Cinematograful Timiș este situat în centrul istoric al orașului și este singurul cinematograf situat central. Reprezintă un reper important în viața culturală a orașului. Este unul dintre cinematografele de tradiție ale Timişoarei, care a fost solicitat de către comunitate să fie reabilitat și astfel redat circuitului socio-cultural, având un impact pozitiv mare asupra locuitorilor cartierului şi implicit al municipiului”, mai scrie în anunțul de participare la licitație.