Primăria Timișoara caută proiectant pentru magistrala verde pe Calea Șagului. A fost relansată licitația

biciclete

Administrația din Timișoara a relansat licitația pentru proiectul de magistrală verde Calea Șagului menită să remodeleze una dintre principalele artere din oraș. Sunt vizați 3 kilometri de bulevard, iar valoarea proiectării care ar trebui să dureze circa 10 luni se ridică la 1,5 milioane de lei. 

Cerința primăriei, spune viceprimarul Ruben Lațcău, este ca proiectantul ales câștigător să prezinte două variante reale pentru documentație (studiu de fezabilitate și DALI).

„Cu acest proiect vrem să prezentăm consiliului local două variante care să fie diferite și nu doar de umplutură: una fără bandă dedicată și o variantă cu o bandă dedicată pentru transportul public. Calea Șagului e principala radială care leagă Timișoara de sudul județului și de Serbia. Ea are un volum de trafic mediu pe zi de 20.000 de vehicule. Pentru o comparație, centura de nord are 22.000, DN6 Recaș-Timișoara are 15.000 și autostrada A1, pe sectorul adiacent Timișoarei, are încă aproximativ 15.000 de vehicule pe zi. Chiar dacă noi numărăm vehiculele, mobilitatea este despre oameni și decizia de design pe care vrem să o luăm este următoarea: cum ar fi mai bine să se deplaseze zecile de mii de cetățeni care circulă pe această arteră? Cu mașina? Cu autobuzul? Odată ce avem două variante reale vom putea lua o decizie.”, a spus viceprimarul Lațcău.

Magistrala verde se va întinde de la Piața Mocioni până aproape de Shopping City. Include elemente de mobilitate pietonală, velo, cu transportul public și cu autovehicule.

„Printre cerințele pe care le-am inclus se numără locații mai multe pentru stații de încărcare a vehiculelor electrice, aliniamente de copaci autohtoni cu costuri rezonabile de întreținere și punerea în valoare a patrimoniului arhitectural. Ne dorim prin acest proiect să construim un spațiu public de calitate, care să schimbe în bine viața celor care locuiesc în Calea Șagului.”, a mai explicat Lațcău.

Termenul de depunere al ofertelor este 23 mai.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/