Primăria Timișoara anunță că are nevoie de 15 IT-iști care să lucreze zilnic, timp de două ore, pentru ca relația dintre instituție și cetățeni să fie mai eficientă. Însă reprezentanții primăriei nu sunt dispuși să-i plătească, ci colaborarea ar urma să se realizeze pe bază de voluntariat.
Dacă ai experiență în analiza de business și în IT, te poți înscrie ca voluntar în cadrul Primăriei Timișoara. Reprezentanții instituției anunță că au nevoie de 15 IT-iști care să contribuie în mod voluntar la eficientizarea procedurilor de lucru interne.
„Țară, țară vrem… voluntari IT-iști! Dacă ai două ore pe zi, timp pe care vrei să îl utilizezi pentru ca relația dintre primărie și cetățean să fie mai eficientă și mai transparentă, ești cel/cea pe care îl/o căutăm. Primăria Municipiul Timișoara va implementa cu ajutorul sistemelor informatice procedurile de lucru interne. Pentru aceasta, procedurile de lucru vor fi revizuite și modelate într-un format mai eficient și intuitiv, similar cu schemele logice. Lansăm un apel către analiștii de procese din industria de IT din Timișoara pentru a colabora ca voluntari în administrația locală cu scopul de remodelare a procedurilor și proceselor interne ale Municipiului Timișoara”, a informat Primăria Timișoara.
Potrivit reprezentanților instituției, contractul de voluntariat va fi semnat pe o perioadă de șase luni, urmând a fi prelungit cu încă jumătate de an. IT-iști vor lucra timp de două ore în fiecare zi.
Mai multe informații despre cele 15 poziții de voluntariat disponibile pentru activitățile de remodelare din cadrul Primăriei Timișoara sunt disponibile AICI!