Primăria Timișoara a semnat contractul pentru realizarea a 16 stații de încărcare a mașinilor electrice

Primăria Timișoara a reușit să semneze, în această săptămână, contractul cu firma care a câștigat licitația publică privind realizarea a 16 stații de încărcare a mașinilor electrice. Valoarea contractului se ridică la 2,6 milioane de lei, iar stațiile de încărcare rapidă ar trebui montate în cel mult șase luni de la începerea lucrărilor.

Potrivit unui anunț postat pe site-ul Primăriei Timișoara, în data de 11 mai a fost semnat contractul cu firma Evgo Green Motion, din județul Argeș, care va amplasa 16 stații de încărcare a mașinilor electrice în diferite zone din oraș. În luna februarie, societatea a fost desemnată câștigătoarea licitației publice, organizată de municipalitate în acest sens.

Valoarea contractului se ridică la peste 2,6 milioane de lei, iar majoritatea banilor provin de la Administrația Fondului pentru Mediu în cadrul “Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în municipiile reședință de județ“.

Stațiile de încărcare a mașinilor electrice ar urma să fie montate în termen de cel mult șase luni de la semnarea ordinului de începere a lucrărilor.

Aceste stații urmează să fie amplasate în următoarele locații din Timișoara: Bd. I. C Brătianu; Calea Aradului – strada Cugir; Piaţa Iancu Huniade; Acad. Alex. Borza – str. Michelangelo; Strada Martin Luther; Strada Gheorghe Dima; Bd. Take Ionescu; Piaţa 700; Bd. Republicii; Bd. Revoluției din 1989; Splaiul Nicolae Titulescu; două pe Bd. Mihai Viteazul; Strada Plauţius Andronescu; Strada Aștrilor (Al. Martir Eugen Nagy) și Bd. 16 Decembrie 1989/Calea Șagului.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/