Primăria Timișoara a mai pierdut un proces. Trebuie să motiveze respingerea unui PUZ

cats

Primăria Timișoara a pierdut procesul intentat de compania Oglinda SA după ce administrația a respins un PUZ prin care firma dorea să construiască un bloc. Acum, autoritățile trebuie să reia votul în Consiliu Local și să își motiveze decizia.

Povestea a început în 2018, când firma privată a prezentat proiectul pentru construirea unui bloc în Piața Bisericii nr 7, din cartierul Elisabethin. După dezbateri și multe modificări, PUZ-ul a ajuns în atenția Consiliului Local Timișoara în febriarie 2021. Aleșii locali USR au declarat încă de atunci că nu vor vota PUZ-ul, dar nu au adus argumente clare. Proiectul a fost respins. Acesta presupunea ridicarea unui bloc, cu 2 etaje spre stradă, lângă o biserică veche.

Societatea Timișoara și Salvați Patrimoniul Timișoarei au criticat și ei proiectul.

„Asociația Culturală Salvați Patrimoniul Timișoarei a solicitat  anularea documentației urbanistice pentru PUZ – Locuințe și Servicii, pentru amplasamentul Timișoara, Piața Bisericii nr. 7 pentru că avem suspiciunea că la baza acestei documentații se află interese în defavoarea timișorenilor. Pentru că este vorba de mai mult decât un imobil oarecare, Biserica Ortodoxă din Piața Bisericii, chiar dacă nu se află pe Lista Monumentelor Istorice, este un punct de reper pentru piața care îi poartă numele, Piata Bisericii și nu Piata Oglinzilor”, au transmis membrii Salvați Patrimoniul Timișoarei.

Numai că firma a contestat decizia Consiliului Local Timișoara și a mers în instanță. A reușit să demonstreze că autoritățile nu au motivat respingerea PUZ-ului. Sentința finală a venit la final de mai, de la Curtea de Apel Timișoara, care a menținut decizia magistraților de la Tribunalul Timiș.

„Obligă pârâtul să emită o Hotărâre prin care să aprobe/respingă motivat documentaţia PUZ – Locuinţe şi servicii, Piaţa Bisericii, nr. 7, Timişoara, beneficiar S.C. OGLINDA S.A. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 11.900 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale, în limita admiterii acţiunii”, este soluția inițială și păstrată de magistrați.

Acum, conducerea Primăriei Timișoara trebuie să aducă din nou la vot în Consiliul Local PUZ-ul. Fie că îl va respinge sau îl va aproba, decizia trebuie motivate. Și totul trebuie să se întâmple până în 20 iunie.

Am solicitat un punct de vedere de la primarul Timișoarei, însă până la redactarea știrii nu am primit niciun răspuns.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/