Reprezentanţii municipalităţii i-au convocat pe cei ai firmei Repark la o întîlnire de conciliere, după ce edilul-şef al Reşiţei a constatat faptul că numărul parcărilor preluate de firmă a fost dublu şi ilegal. La întâlnire însă, nu s-a ajuns la o concluzie finală, iar oamenii trebuie să aibă grijă în continuare unde îşi parchează maşinile, pentru că ar putea fi amendaţi.
La întâlnirea de conciliere care a avut loc pe data de 01 martie, la sediul Primăriei Reşiţa, singura decizie care s-a luat a fost legată de numărul locurilor de parcare cu plată care au fost concesionate firmei Repark. Astfel că, în loc de 2.200 câte anunţau oficial că gestionează cei care conduc Repark, angajaţii lor supraveghează acum doar modul în care parchează şoferii pe 480 de locuri. „Există o mare diferenţă între numărul locurilor de parcare administrate de noi şi cele predate lor. De la 480 de locuri în cele 8 parcări, s-a ajuns la 2200 de locuri. Practic, sunt străzi întregi declarate parcări cu plată. Maşinile nu se pot ridica până nu există protocolul cu Poliţia Locală. Le-am recomandat ca până în 27 martie, când vom lua o hotărâre la şedinţa de consiliu local, să administreze doar parcările cu plată şi doar de acolo să încaseze taxe”, a precizat primarul Reşiţei, în urma întâlnirii pe care a avut-o cu oficialii Repark.
Tarife mai mici
În ce priveşte preţurile, primarul le recomandă celor de la firmă să aplice tarife similare cu cele stabilite de municipalitate. „Sunt deficienţe în relaţia contractuală. Am stabilit cu ei că în luna martie vor administra parcările cu plată la acelaşi tarif de 75 de lei, menţinut de către noi de cinci ani. La următoarea întâlnire, din 7 martie, vom comunica concluziile legate de numărul locurilor cu plată şi tarifele abonamentelor. Mă bucur că am găsit înţelegere, oamenii au fost deschişi. Şi-au dat seama că nu se poate pune în aplicare acel contract. Nu-i vor mai supăra pe reşiţeni şi vor încasa taxa decât pe cele 480 de locuri cu plată”, a adăugat Mihai Stepanescu.
Soarta amenzilor primite de şoferi
Chiar şi pentru cele 480 de parcări cu plată, pentru care nu există protocol încheiat cu Poliţia Locală şi cea Rutieră, şoferii reşiţeni pot fi amendaţi dacă parchează fără să plătească. Aceştia ar putea câştiga în instanţă un potenţial proces cu firma Repark, dar vor avea bătăi de cap şi multe drumuri de făcut. Astfel că, ar fi mai bine să fie precauţi şi să plătească tichetul de parcare sau să ocolească parcările cu plată, decât să ia amendă de la inspectorii Repark.