Primăria Reșița își exercită dreptul de preempțiune pentru vilele UCMR

Vila din patrimoniul UCM Resita

S-a votat! Municipalitatea își va exercita dreptul de preempțiune pentru două dintre obiectivele din patrimoniul UCM Reșița, pe care administratorii judiciari ai companiei le scot la vânzare.

La propunerea primarului Ioan Popa, aleșii reșițeni au aprobat, în unanimitate, ca Primăria să cumpere Vila Veche și Vila Roșie, obiective ce aparțin de patrimoniul UCMR și care sunt scoase acum la vânzare.

„Istoria celor două clădiri declarate monument istoric se împletește cu cea a Reșiței, ca atare este datoria noastră să salvam tot ce putem din vastul patrimoniu industrial al orașului. Pentru cele două clădiri avem planuri mari, dorim să le reabilităm și să le introducem în circuitul public împreună cu Parcul din zona Deaul Golului. Locul despre care vorbesc este unul de o frumusețe rară, aproape de centrul orașului, dar niciodată deschis publicului larg.”, a precizat primarul Ioan Popa.

vila veche

Vila Veche a fost construită în perioada 1893-1894, și a fost locuită, în ultima perioadă a vieții sale, de Corneliu Diaconovici, autorul primei enciclopedii românești. Tot aici a înnoptat și Carol al II-lea, atunci când s-a aflat în vizită în Banatul de munte.

Vila Roșie a fost proiectată de către renumitul arhitect Duiliu Marcu în anul 1928, ca locuință pentru directorul superior al UDR. A fost cunoscută în epocă drept vila direcțiunii UDR. Duiliu Marcu a mai proiectat în aceeași perioadă și primele clădiri ale Politehnicii din Timișoara (după 1920) și cinematograful Capitol, ambele finisate tot cu cărămidă roșie.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/