Municipalitatea își dorește să transforme terenul din vecinătatea stemei într-o locație destinată celor pasionați de senzații tari.
Pe platoul din Poiana Golului ar urma să se amenajeze o zonă de agrement cu instalație de tip sanie de vară, tiroliene și turn de agrement pentru cei mici și nu numai. Pentru ca proiectul să nu rămână doar la stadiul de dorință, a fost întocmit și un studiu de fezabilitate, care a trecut prin Consiliul Local, fiind aprobat în unanimitate de aleșii reșițeni. Pasul următor este găsirea finanțării, având în vedere că investiția a fost estimată la 2,5 milioane de euro.
„Cu acest proiect ne aflăm în faza în care am inițiat discuții cu diverși producători de materiale de genul acesta și încercăm să identificăm cât costă și ce soluții de finanțare avem. Explorăm două variante. Una dintre ele este să vedem dacă putem obține finanțare pentru aceste obiective pe fonduri europene, iar o altă opțiune ar putea fi un leasing. Sunt companii din Austria, din Germania, care vin și cu această propunere, un leasing pe trei sau cinci ani, astfel încât, într-o mare măsură, să poți să-l plătești chiar din exploatare.”, a precizat recent primarul Ioan Popa.