Primăria Reșița, campioană națională la proiecte! Nelu Popa câștigă cu „Încredere în Reșița”!

Primarii din Reșița și Băile Herculane, Nelu Popa, respectiv Cristian Miclău, au fost prezenți astăzi la București, la a şaptea ediție a conferinței „Cities of Tomorrow”, organizată de Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK România). „Cities of Tomorrow” este recunoscut pe plan național ca fiind un eveniment de referință dedicat importanței dezvoltării urbane și regionale, anul acesta aducând în prim-plan importanța comunicării dintre autorități publice, mediul de business și societatea civilă. Reșița a fost desemnată campioană la proiecte dedicate administrației publice locale ce au ca efect dezvoltarea sustenabilă a localităților.

La ediția din acest au participat peste 300 de invitați atât din mediul public, cât și din cel privat. În cadrul acțiunii s-au adus în atenția celor prezenți proiectul Raumwerk D din Düsseldorf, unul dintre cele mai complexe proiecte de consultare publică și reconfigurare urbană a unui întreg oraș, precum și un dialog privind abordarea corectă a proiectelor urbane de anvergură și implicarea tuturor actorilor relevanți.

Cu această ocazie au fost prezentate în premieră absolută rezultatele procesului de consultare al Băncii Mondiale „Prioritățile orașului tău”. Este vorba despre un proces de consultare unic pentru orașele din România și pentru prioritățile lor de dezvoltare, implicând 41 de municipii, 372 de proiecte strategice și peste 72 de miliarde de euro pentru dezvoltarea orașelor României.

Înaintea acestei a 7-a ediții a „Cities of Tomorrow“ a fost organizat un concurs de proiecte adresat administrației publice, mediului de business și societății civile. S-a avut în vedere, în delimitarea proiectelor câștigătoare, factorul dezvoltării sustenabile. Cu ajutorul unui juriu format din personalități cu experiență vastă, s-au stabilit 10 finaliști din totalul de 83 de proiecte propuse – așadar, 10 inițiative au primit atenție deosebită cu prilejul acestei conferințe. Printre cele 10 proiecte finaliste prezentate, la categoria Administrație Publică, Reșița a ieșit câștigătoare cu proiectul „Încredere în Reșița” – program finanţare locală.

Conferința „Cities of Tomorrow” intenționează să fie o conferință publică de sensibilizare privind dezvoltarea durabilă, reconversia și revitalizarea regiunilor și orașelor României, sarcinile și rolurile actorilor din mediul politic, de afaceri și din cadrul societății civile, dezvoltarea infrastructurii urbane și rurale, managementul orașelor (utilități publice, managementul traficului, clădiri eficiente energetic), integrarea zonelor centrale și istorice ale orașului, dar și a periferiilor și nu numai. Soluțiile cele mai bune vor fi jurizate de către participanți, în timp real, pe platforma eventlink, masa câștigătoare fiind premiată pentru reușită.

La secțiunea Turism a fost prezentată, ca studiu de caz, stațiunea Băile Herculane, ne-a precizat primarul orașului Cristian Miclău, prezent la acțiune.

De asemenea, sponsorii evenimentului – Bosch, Siemens, e.on, WDP – au avut ocazia de a-și prezenta soluțiile și tehnologiile destinate modernizării și eficientizării orașului și regiunilor, alături de reprezentanți ai autorităților locale – Primăriile Reșița, Reghin, Oradea și Invest in Jiu Valley –, ai mediului de business – Life is Hard și Speedwell – și ai societății civile – Asociația Over4 și Ordinul Arhitecților din România.

Conferința este concepută pentru a oferi informații utile și noi perspective pentru: primarii, managerii orașului, reprezentanți ai agențiilor de dezvoltare regională și a zonelor metropolitane, reprezentanți ai consiliilor orașelor și județelor; companiile private românești și străine; profesioniștii din domeniul planificării urbane și arhitecții urbaniști; investitorii imobiliari și dezvoltatorii interesați pentru/sau cu sediul în Europa de Sud-Est; profesioniștii din domeniul imobiliar; reprezentanții camerelor de comerț și industrie; reprezentanții clusterelor industriale; furnizorii de tehnologie; companiile de utilități urbane și infrastructură; ONG-urile şi profesioniștii din domeniul bancar.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/