După ce a terminat cu amenajarea unui teren de baschet, care pe timp de iarnă va funcționa ca patinoar, Primăria Reșița s-a apucat să reabiliteze locul de joacă din apropiere, prin înlocuirea aparatelor vechi cu altele noi. Investiția se ridică la 200.000 de lei și va fi suportată de la bugetul local.
„Este un proiect susținut din fonduri proprii, al cărui scop îl reprezintă reabilitarea în totalitate a vechiului loc de joacă. Vom amenaja o tiroliană, o piramidă din sfori, precum cea din Parcul Siderurgistului, un aparat complex pentru astfel de activități, dar și mobilier urban nou, constând din bănci și coșuri de gunoi. În funcție de necesități, vom folosi pietriș și plăci de tartan, pentru a crea celor mici confortul necesar”, ne-a mărturisit directorul Direcției de Întreținere și Reparare a Patrimoniului Consiliului Local, Daniel Călin.
Dacă timpul va permite, lucrările vor fi terminate până în luna august.