Primăria Reșița accesează PNRR-ul pentru dotarea unităților de învățământ

liceu resita

Uniunea Europeană pune la dispoziția unităților administrativ-teritoriale din România fonduri pentru dotarea școlilor și grădinițelor. Banii pentru astfel de investiții pot fi accesați de primării prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). La un astfel de proiect lucrează și administrația locală din Reșița.

După ce a reușit să pună la punct cu fonduri europene mare parte dintre unitățile de învățământ din oraș, Primăria Reșița accesează acum Planul Național de Redresare și Reziliență pentru dotarea școlilor și grădinițelor cu mobilier, materiale didactice și echipamente IT.

 „Avem în lucru un proiect de dotare a unităților de învățământ cu fonduri europene. Este vorba despre apelul de proiect din cadrul PNRR, care se închide undeva prin 20 martie, și prin care putem dota toate școlile și grădinițele din municipiul nostru cu materiale didactice, echipamente IT pentru laboratoarele de informatică, mobilier pentru sălile de clasă, atât la nivel de ciclu preșcolar, cât și la nivel de ciclu școlar. Nu în ultimul rând, vom putea dota și atelierele de practică pentru elevii Colegiului Tehnic și cei ai Colegiului Economic. Undeva la 100.000 de euro pentru fiecare colegiu, pe atelier de practică. Și pentru preșcolari vor fi niște echipamente moderne care, cu siguranță, îi vor atrage pe cei mici.”, a declarat Liliana Dacica, directorul Direcției Generale de Învățământ, Cultură, Tineret, Sport și Culte, din cadrul Primăriei Reșița.

Municipalitatea estimează că ar fi nevoie de aproximativ 5 milioane de euro pentru echiparea și dotarea tuturor școlilor și grădinițelor din oraș, mare parte dintre acestea fiind modernizate, tot pe bani europeni, în anii trecuți. „Nu avem momentan o valoare exactă a sumei de bani necesară. Dar s-a făcut, la un moment dat, o simulare, și ne dădea undeva la vreo 4,5 – 5 milioane de euro.”, a adăugat Liliana Dacica.

Cuib de vise 1000x100

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/