Deși activitatea cu publicul a fost suspendată din 30 octombrie, numărul cazurilor de COVID-19 în rândul angajaților Primăriei Lugoj a continuat să crească.
Conform primarului Claudiu Buciu, numărul angajaților din primărie care au fost confirmați cu noul coronavirus a ajuns la 14. Suficient ca în rândul personalului din instituție să se instaureze panica, după ce au fost confirmați ca infectați cu virusul SARS-CoV-2 funcționari din aproape toate birourile, cele mai afectate fiind Biroul Tehnic și Biroul Management, Proiecte, Programe.
„În primărie avem până în prezent 14 persoane infectate, dintre care una este internată în stare stabilă. Am luat toate măsurile necesare stopării răspândirii virusului. De luni, o parte din colegii care încă lucrează în regim normal vor lucra de acasă, astfel încât să asigurăm permanența serviciilor indispensabile, în cazul în care îmbolnăvirile continuă. Vor avea prioritate la lucrul de acasă colegii care au copii și care, tot de luni, vor face cursurile online. Activitatea cu publicul va fi în continuare suspendată. Cererile vor putea fi depuse online (contact@primarialugoj.ro) sau prin poștă, iar plățile vor putea fi făcute online, prin poștă sau prin viramente bancare. Informații suplimentare se găsesc pe site-ul primăriei (www.primarialugoj.ro) sau la telefon (0256.352.240) – în timpul programului de lucru”, a anunțat primarul Claudiu Buciu.
Luni-dimineața, rata de infectare cu noul coronavirus în municipiu Lugoj a ajuns la 5,42 cazuri/1.000 de locuitori.