Administrația lugojeană a fructificat șansa obținerii unor fonduri consistente, care erau imposibil de procurat de la bugetul local, în condițiile în care expertizele privind cele două poduri rutiere ale urbei arătau grade ridicate de uzură, iar la începutul acestei săptămâni, a lansat licitația pentru execuția lucrărilor de reabilitare a Podului de Fier.
Prezenta procedură are ca obiect execuția de lucrări pentru reabilitare pentru asigurarea unei circulații rutiere și pietonale în condiții de siguranța și confort; îmbunătățirea accesului la rețeaua de drumuri și agenți economici din zonă; diminuarea surselor de poluare și îmbunătățirea calității mediului; dezvoltarea zonei din punct de vedere economic și social; dezvoltarea infrastructurii rutiere de baza a municipiul și județului.
Acest proiect mai prevede îmbunătățirea calității structurii de transport în oraș, venituri indirecte provenite din înființarea de noi activități economice și dezvoltarea activităților existente (efecte de antrenare ale investiției) având în vedere modernizarea celor patru vămi; crearea de noi locuri de muncă permanente și reducerea șomajului; reducerea numărului de accidente; economii din scăderea costului de exploatare (reducere consum carburanți per auto/an, reducere costuri exploatare autovehicule); economii din scăderea timpului de parcurs; creșterea ratei de folosire a drumurilor prin asigurarea legăturilor intre aceste străzi traficul rutier va înregistra o intensificare, atât pentru transportul de călători, cât și pentru cel de marfă; fluidizarea circulației pentru toate categoriile de vehicule; asigurarea unei mai bune interconexiuni și dezvoltare a localității; creșterea vitezei de transport; asigurarea unei politici de amenajare durabilă a teritoriului prin dezvoltarea echilibrata a infrastructurii și valorificarea potențialului economic și turistic al zonei.
Valoarea estimată a contractului este de 11.229.750 de lei fără TVA, adică 13,4 milioane de lei cu TVA (echivalentul a 2,7 milioane de euro), iar durata va fi de 10 luni.
Criteriul de acordare va fi prețul scăzut, iar ofertele pot fi depuse până joi, 29 februarie, ora 15, dar câștigătorul va trebui să-și mențină oferta până pe data de 29 iunie.
Reamintim că Podul de Fier inaugurat la Lugoj, în 1901, a ieșit din garanție încă din anul 1986, când firma constructoare austriacă s-a oferit să facă reparațiile necesare, contra cost.
Autoritățile comuniste au invocat atunci lipsa valutei pentru a reabilita podul și au făcut câteva reparații de circumstanță, cum ar fi decuparea structurii podului în dreptul grinzilor de susținere.