Primăria comunei Pojejena, în plin proces de modernizare

După ce o parte din sediile administrațiilor publice locale din Caraș-Severin au beneficiat de straie noi, datorită programelor de investiții, acum a venit și rândul clădirii unde-și desfășoară activitatea edilul-șef, Mira Radovancovici, să treacă printr-o reabilitare masivă.

Anul acesta, una din investițiile comunei Pojejena vizează aspectul, mai exact modernizarea sediului primăriei. Întrucât semnarea contractului de finanțare pentru „Reabilitare, modernizare și dotare sediul Primăriei comunei Pojejena” a avut loc la începutul lui 2018 (ianuarie 2018) – prin PNDL 2, în valoare de peste un milion de lei (inclusiv TVA) -, astăzi lucrările care urmăresc o schimbare de look a instituției publice locale și nu numai se află în plină desfășurare.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Din spusele primarului Radovancovici, în conformitate cu cele stipulate în proiect, sediul primăriei urmează să treacă prin următoarele transformări: schimbarea acoperișului, a podelelor, inclusiv, a ușilor, geamurilor, dar și a grupurilor sanitare. În plus, una dintre noutățile implementării acestui proiect este că sediul administrației publice locale, odată reabilitat, va beneficia de centrală termică proprie, încălzirea încăperilor realizându-se până acum prin intermediul sobelor pe lemne.

„Această intervenție este un lucru extrem de benefic pentru oamenii care-și desfășoară activitatea aici. Pentru ca oamenii să dea randament trebuie să le oferi și niște condiții decente, lucru valabil pentru orice angajat, indiferent de domeniul de activitate”, a explicat, pentru expressdebanat.ro, primarul din Clisura Dunării.

 

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/