Primăria Caransebeș vrea o șansă pentru comunitățile marginalizate

Categoriile sociale marginalizate din Caransebeș intră în atenția autorităților. Primăria încearcă să acceseze un proiect pentru a investi în îmbunătățirea condițiilor de trai.

Municipalitatea din Caransebeș a aplicat pentru implementarea proiectului „O șansă pentru comunitățile marginalizate”. Valoarea proiectului este de aproape 25.000.000 de lei prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020. Consiliul Local al Municipiului Caransebeș a aprobat contribuția proprie la cheltuielile eligibile ale proiectului în valoare de 226.574 lei, reprezentând minimum 2%.

Municipiul Caransebeș își propune prin acest proiect să contribuie la dezvoltarea comunității marginalizate, în special a populației de etnie romă. Se dorește reabilitarea de locuințe sociale, furnizarea de servicii medicale, organizarea de activități de tipul școală după școală, de prevenire a părăsirii timpurii a școlii și sprijin pentru facilitarea accesului pe piața muncii.

Grupul țintă face referire la 600 de persoane defavorizate, iar pentru a reuși acest proiect este necesară colaborarea cu mai multe instituții. Astfel se vor încheia parteneriate atât cu entități private cu experiență în domeniul social, cât și cu unități de învățământ din municipiul de pe Timiș și Sebeș. Primăria Caransebeș, în calitate de lider de proiect, va gestiona bugetul pentru împărțirea fondurilor între partenerii selectați printre care se numără Organizația pentru Strategii și Programe de Dezvoltare, Organizația Caritas și parteneri publici: Colegiul Național „Traian Doda” și Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/