Reprezentanți ai administrației orașului de pe Valea Cernei participă la Adunare Generală a Asociației Orașelor Termale Istorice din Europa.
Orașul Băile Herculane, prin delegații săi, este prezent zilele acestea la Budapesta, unde are loc până mâine, 2 decembrie, cea de-a doua Adunare Generala a Asociației Orașelor Termale Istorice din Europa de când a devenit membru al acestei prestigioase organizații.
Cu ocazia acestei adunări generale au avut loc alegeri pentru funcția de președinte al EHTTA, iar câștigatorul acestei poziții este Riccardo Mortandello, primarul stașiunii Montegrotto Therme din Italia, oraș termal înfrățit cu Băile Herculane.
„Felicitări, așadar, noului președinte al EHTTA, și sperăm să îl avem cât mai curând la Băile Herculane, atat ca primar al orașului nostru înfrățit, cât și în calitate de președinte al Asociației Orașelor Termale Istorice din Europa, mai ales că stațiunea noastră va organiza în primăvara lui 2025 Adunarea Generala a asociației”, transmit reprezentanții Primăriei Băile Herculane.
Asociația Orașelor Termale Istorice din Europa a fost înființată, în 2009, la Bruxelles (Belgia) de către șase membri fondatori: Acqui Terme (Italia), Bath (Marea Britanie), Ourense (Spania), Salsomaggiore Terme (Italia), Spa (Belgia) și Vichy (Franța). Multe dintre aceste orașe au fost implicate în proiectul de cooperare de trei ani numit „Thermae Europae” (Programul Cultura 2000), care a avut ca scop valorificarea și conservarea moștenirii culturale termale din Europa, continuând însă să lucreze împreună prin stabilirea unei rețele permanente. Drept urmare, EHTTA a fost înființată ca o asociație non-profit bazată pe nevoia de a încuraja protejarea și valorificarea moștenirii artistice, culturale și a apelor termale din întreaga Europă.
De atunci, 37 de orașe-stațiune și 11 alte asociații și regiuni din 18 țări au aderat la EHTTA, care a devenit astfel una dintre cele mai prestigioase și valoroase asociații din Europa.
Primăria Băile Herculane a fost primită în cadrul Asociației Orașelor Termale Istorice din Europa în ianuarie 2023.
FOTO: Primăria Băile Herculane