Administrația locală nu vrea asocierea cu Consiliul Județean ci licența de la ANRM. Pentru obținerea acesteia, va continua demersurile.
Asta deși, în mai multe ședințe ale forului județean, s-a adus în discuție înființarea unei asociații de dezvoltare intercomunitară între Consiliul Județean și Primăria Băile Herculane. O soluție considerată optimă la județ însă de neconceput pentru administrația locală. Argumentele, aduse în ședința de Consiliul Județean din 28 martie prin vocea consilierului Doru Coșei (foto), țin de faptul că primăria este proprietarul terenurilor străbătute de apele termale, terenuri care figurează în cartea albă a orașului. De asemenea, primăria are capacitatea de a obține licența, îndeplinește toate criteriile și a luat toate avizele.
„Așteptăm punctul de vedere al Autorității Naționale pentru Resurse Minerale pentru că mai sunt câțiva pași care sunt de durată. Demersurile noastre nu se bat cap în cap cu cele ale Consiliului Județean și nu cred că va exista o competiție. Nu are nimeni prioritate pentru că preemțiune au ambele părți prin instituțiile publice care le reprezintă. E oarecum o competiție, vom vedea cine va îndeplini criteriile pentru licență”, a spus Doru Coșei. Din declarația sa, am reținut că principalul motiv al retincenței primăriei față de ideea asocierii este dată de incertitudinea asupra drumului pe care l-ar putea lua licența odată obținută de Consiliul Județean. „Nu vrem asociația pentru că nu avem nicio garanție asupra a ceea ce va face Consiliul Județean cu licența. În plus, în contextul eventualei regionalizări, nu știm unde va ajunge licența după regionalizare. Ce vom face atunci?”, a argumentat Coșei poziția fermă a primăriei de a nu renunța la luptă.
Soluția asocierii rămâne însă în continuare agreată la nivel de județ. Ca răspuns pentru Doru Coșei, consilierul Ioan Crina a arătat deschiderea grupului pe care-l reprezintă în Consiliul Județean pentru ca, în statutul viitoarei asociații, să fie specificat clar că în asociere nu vor fi acceptate societăți private. Totodată, Crina anunță pentru ședințele următoare demararea primilor pași în vederea constituirii asociației. „Consiliul Județean nu are niciun interes ca apa să fie dată altcuiva. Trebuie să ia licența și să intre cu ea în asociere. De asta ne vom ocupa începând cu ședința viitoare. Nu cred că cineva are interes ca acest scandal să fie dus mai departe pentru că dăunează locuitorilor din Băile Herculane. Acolo e un patriotism local care nu-și are locul. Cum să nu vrei ca cineva să vină, să-ți facă investiția și să ți-o dea s-o administrezi?”, a spus Crina.
Ideea a fost susținută și de primarul Reșiței, Ioan Popa, prezent la ședință. În opinia sa, asocierea este soluția optimă de a repara o nedreptate istorică la care orașul-stațiune a fost supus în ultimii 30 de ani. „Stațiunea a încăput pe mâna unora care au furat cât au putut și au devalizat. Oamenii sunt pățiți și au nevoie de siguranță. Ar trebui făcută de urgență asocierea în care exploatarea, după ce Consiliul Județean va obține licența, să se facă într-un procent substanțial, 50% pentru fiecare partener. De asemenea, niciodată asocierea să nu permită intrarea unei entități private în exploatare și administrare”, a punctat Popa.
Cu alte cuvinte, competiția rămâne deschisă. În ultima ședință de Consiliu Județean, a fost remiză. Până la șah-mat însă se conturează o luptă mai lungă, în care ANRM va avea cuvântul decisiv.