Primăria Anina, fără datorii în 2020. Edilul Românu: „Am avut bani şi am putut programa lucrările care ne interesau vizavi de infrastructura greoaie”

Chiar dacă niciun edil din România nu se aștepta la izbucnirea unei pandemii care să pună presiune pe bugetele locale, au existat totuşi administrații publice care au reușit să își achite toate datoriile la finele lui 2019, asta pentru a putea finaliza anumite proiecte aflate în derulare, proiecte menite să creeze condiții decente de trai cetățenilor. Este și cazul Primăriei Anina, cea care în 2020 a acordat prioritate proiectelor de infrastructură.

„Anul acesta, într-adevăr, am fost cu picioarele pe pământ, întrucât am avut bani, am avut pe ce să ne bazăm. Bugetul local a fost bugetul local. De ce spun lucrul acesta? Pentru că nu am mai avut datorii. Deci, începând cu 31 decembrie 2019, am rămas cu un buget local fără datorii. Am achitat absolut tot ce se putea achita anul trecut, astfel încât ne-am putut programa din acest buget absolut toate lucrările care ne interesau vizavi de infrastructura greoaie. Am avut străzi și avem încă străzi asupra cărora trebuie să intervenim rapid. Spre exemplu, dacă vrei să zugrăvești o casă sau să faci o schimbare și nu ai bani, nu-ți poți duce la finalitate ideea. În schimb, dacă dispui de banii necesari, lucrurile se schimbă. La fel a fost și în cazul nostru.”, a explicat primarul liberal, Gheorghe Românu.

În plus, buna gestiune a banului public i-a ajutat pe reprezentanții Primăriei Anina să achite la zi salariile angajaților care fac parte dintr-o categorie specială: asistenții personali și persoanele cu dizabilități, edilul-șef fiind convins că acești bani vor fi recuperați cu ocazia unei noi rectificări bugetare care, cel mai probabil, va avea loc la finele anului în curs:

„Lunar plătim salariile persoanelor cu dizabilități și cele ale asistenților personali în jur de peste 200.000 de lei. Sunt în momentul de față undeva în urmă cu primirea acestor sume din partea guvernului, ca de altfel orice altă localitate, dar am reușit din bugetul nostru să achităm și aceste datorii și să fim la zi. Vom primi acești bani, cel mai probabil, la următoare rectificare, plus diferența pe care noi am folosit-o din cadrul bugetului local pentru acoperirea acestor salarii. Nu puteam să lăsăm acești oameni fără bani de pâine, cu toate că există localități care nu au putut face față acestei situații și au rămas în urmă”.

(E)

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/