Primăria Timișoara a mărit suma degeaba pentru realizarea stadionului de tip „lego”. Viceprimarul Cosmin Tabără anunță că la a doua licitație pentru construcția arenei nu a fost depusă nicio ofertă.
La Timișoara nu va fi construit prea curând stadionul de tip „lego”, pe structură metalică. Cosmin Tabără, viceprimarul PNL al Timișoarei, anunță că și la a doua licitație pentru realizarea arenei nu a fost depusă nicio ofertă. Asta deși instituția a crescut suma oferită, de la 73 milioane lei, cât a fost prevăzut contractul la prima licitație, la 92 milioane lei.
„Din păcate, din unsprezece societăți interesate de proiect, nu a fost depusă nicio ofertă pentru construcția stadionului municipal de tip “lego”. Motivele invocate au fost legate de prețul variabil al materiei prime, de lipsa acesteia în condițiile războiului de la graniță, a evoluției economiei mondiale. Sunt dezamăgit pentru că am sperat mult în construcția acestui obiectiv pe care mi l-am dorit foarte mult. Știu că este nevoie de construcția lui și vă asigur că nu voi abandona lupta pentru realizarea lui. Voi încerca să conving în continuare de necesitatea lui, sper să-i conving și pe ceilalți colegi din executiv că e nevoie să facem mai mult pentru a-l construi. Din păcate, se pierd iar luni de zile care afectează desfășurarea activităților sportive și nu numai. Vă asigur că voi rămâne perseverent în refacerea infrastructurii sportive din Timișoara”, a declarat Cosmin Tabără.
Stadionul ar fi urmat să fie construit pe structură metalică, în Calea Buziașului. Arena era prevăzut să ocupe o suprafață de peste 9.000 mp și să aibă un număr minim de 9.000 de locuri, din care 508 locuri VIP și 102 locuri la loje. De asemenea, lângă viitorul stadion ar fi trebuit să fie amenajat și un parc cu loc de joacă, precum și o parcare.
Liderul PNL Reșița le transmite social-democraților că nu-și pot ascunde eșecul din alegerile care au avut loc la sfârșitul acestui an! Degeaba a câștigat PSD mai peste tot în...
Roxana Novacovici |
11 January 2026
Pășind prin zăpadă ca prin încercare: Fii și tu un pas al Ioanei spre vindecare!
Adriana Baghiu |
11 January 2026
Plecat de peste 35 de ani din țară, un bănățean își poartă dorurile prin îndepărtata Australie
Cosmin Odorescu |
10 January 2026
Situația apocaliptică din sudul Banatului Montan cauzată de căderile de arbori, continuă!
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

